Deuttsche Welle precizează că Eva Kaili poate face apel la această decizie în termen de 24 de ore.
Kaili este una dintre mai multe persoane care au fost arestate în acest caz. Ea este acuzată de corupţie, apartenenţă la o organizaţie criminală şi spălare de bani. Poliţia belgiană a arestat-o pe 9 decembrie, după ce a găsit sume mari de bani în casa ei.
Avocaţii ei au declarat joi că au cerut eliberarea ei şi să fie plasată în schimb sub supraveghere electronică.
Kaili “cooperează în mod activ” cu ancheta belgiană şi “respinge toate acuzaţiile de corupţie care i se aduc”, a declarat Andre Risopoulos, unul dintre avocaţii ei.
Michalis Dimitrakopoulos, un alt avocat care o reprezintă pe Kaili, a declarat miercuri că aceasta nu va fugi şi nici nu va distruge probe.
Kaili, care a fost demisă din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, este suspectată că a primit mită din partea Qatarului. Doha a negat implicarea.
Partenerul lui Kaili, Francesco Giorgi, şeful unui ONG care ar fi fost folosit pentru a direcţiona banii şi un fost europarlamentar devenit lobbyist au fost, de asemenea, inculpaţi.
Presa belgiană a relatat la începutul acestei săptămâni că Kaili şi-a recunoscut parţial vinovăţia şi că ar fi recunoscut că a făcut parte dintr-un grup care a facilitat distribuirea de mită din Qatar şi Maroc către deputaţi europeni.
Giorgi l-ar fi numit pe fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri ca fiind şeful organizaţiei.
Panzeri a fost, de asemenea, arestat pe 9 decembrie. Poliţia a descoperit aproximativ 600.000 de euro (637.000 de dolari) în numerar în apartamentul său din Belgia.
Poliţia belgiană a percheziţionat mai multe apartamente şi birouri ale Parlamentului European în cadrul anchetei şi a confiscat aproximativ 1,5 milioane de euro în numerar.
Scandalul este unul dintre cele mai mari din istoria UE, a adus daune incalculabile reputaţiei blocului şi a iscat apeluri la reformă în Parlamentul European.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xvicepreşedinte al Parlamentului European corupt??? nu se poate!!!
cinstiti si corepti? mwie Dragnea … au fost prinsi la furat?
-
Asta a fost,,lucrata,,pentru ca a indraznit sa vorbeasca despre ce si cum au construit qatarezii si a facut apropiere intre felul cum sunt tratati muncitorii in constructii acolo si cum sunt tratati toti muncitorii din tari sarace, veniti sa munceasca in tarile bogate din vest si de peste ocean
cum se poate la asa nivel?
tocmai la Bruxelles de unde ne luăm ”lumină”? wow!