În acea noapte, satelitul natural al Pământului se va afla pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi va determina apariţia unui fenomen denumit de astronomi “Super Lună albastră sângerie”, informează Agerpres.
În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile, Luna va oferi pământenilor un spectacol fascinant, miercuri.
“Vom putea să vedem, în timpul eclipsei, reflexiile pe suprafaţa lunară ale tuturor răsăriturilor şi apusurilor de Soare de pe Terra”, a explicat Sarah Noble, cercetătoare la NASA.
Acest fenomen rezultă dintr-o “aliniere rară a acestor trei cicluri astronomice”, a subliniat Jason Aufdenberg, profesor de astronomie la Universitatea de aeronautică Embry-Riddle din Florida.
Expresia “Lună albastră” desemnează cea de-a doua Lună plină de pe parcursul unei luni calendaristice, un fenomen ce are loc, în medie, la fiecare doi ani şi jumătate.
Eclipsa lunară se va produce la doar 27 de ore după ce Luna îşi va fi atins punctul ei orbital cel mai apropiat în raport cu Terra, denumit perigeu, producând o “Super Lună”, au explicat astronomii americani.
Luna se află la o distanţă medie de 384.400 de kilometri faţă de Terra şi va fi pe 31 ianuarie la 359.000 de kilometri depărtare de planeta noastră, foarte aproape de perigeu (356.410 kilometri). La apogeu, orbita lunară atinge 406.000 de kilometri.
“Avem multe Super Luni şi eclipse lunare, însă aceste două fenomene nu coincid prea des cu o Lună albastră”, a precizat Jason Aufdenberg.
Un eveniment similar s-a petrecut pentru ultima dată pe 30 decembrie 1982 şi a fost vizibil din Europa, Africa şi vestul Asiei.
Sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!