Steag fals
Consilierul ministrului ucrainean al apărării, Yuriy Sak, a sugerat luni că atacul de pe podul Kerci a fost un atac de tip “steag fals” pentru a justifica ofensiva împotriva Ucrainei şi să motiveze mai mulţi bărbaţi ruşi să se alăture războiului din Ucraina.
Ultimele date arată că între 300.000 şi 700.000 de bărbaţi au părăsit Rusia de frica mobilizării.
“Nu este sugestia mea; acestea sunt fapte. Tipul care conducea acel camion este un cetăţean rus, camionul este rus, iar camionul a venit din Rusia. Pare foarte suspect că au reuşit să conducă ancheta atât de repede.” a spus Sak într-un interviu pentru CNN.
Comentând alte rapoarte care sugerează că Ucraina a condus atacul, Sak a spus că nu „are încredere în aceste constatări”. Mai mult, pentru Kiev, ultimele atentate cu bombă sunt dovada că „Rusia este un stat terorist”, prin urmare ar trebui „desemnată ca stat sponsor al terorismului”.
Asasinat la comandă
Meduza scrie că numărul morţilor în urma exploziei din 8 octombrie de pe Podul Crimeei a crescut la patru persoane, relatează TASS, citând o sursă anonimă din serviciile de urgenţă.
Conform datelor actuale, numărul victimelor a crescut la patru. Unul dintre ei este Serghei Vladimirovici Maslov, judecător al Curţii de Arbitraj din Moscova.
Pe site-ul instanţei se menţionează că Serghei Maslov a fost numit judecător în mai 2014, prin decretul preşedintelui. A făcut parte dintr-un colegiu judiciar pentru litigii civile şi de altă natură.
Potrivit sursei citate de TASS, toate cele patru persoane ucise în explozie circulau în aceeaşi maşină. Aceeaşi sursă a adăugat că cadavrele rămase sunt încă în curs de identificare.
Anterior, moartea lui Maslov a fost raportată de Moskovsky Komsomolets şi de canalul Telegram VChK-OGPU.
Potrivit rapoartelor lor, Maslov se deplasa de-a lungul podului cu un SUV Cadillac Escalade, împreună cu doi istorici şi ghizi din Sankt Petersburg, Eduard Chuchakin şi soţia sa Zoya Sofronova, precum şi un antrenor de fitness, Gleb Orgetkin, din Yevpatoria.
Maslov era incoruptibil şi independent.
În ultimul său caz era vizată fiica lui Kadîrov în calitatea de inculpat.
Aisat Kadîrova, care are 23 de ani, este designer de modă şi unul dintre cei 14 copii ai lui Ramzan Kadîrov.
Kadîrov l-a presat pe Putin să bombardeze Ucraina cu arme nucleare tactice, ameninţând că-şi va retrage mercenarii ceceni din Ucraina. Putin a refuzat şi a căutat o altă modalitate pentru a-i face pe plac
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat sâmbătă că Moscova ar trebui să ia în considerare utilizarea unei arme nucleare cu randament scăzut în Ucraina după o nouă înfrângere majoră pe câmpul de luptă, informează Reuters.
Putin a refuzat, chiar dacă în discursurile sale publice a ameninţat de multe ori Occidentul cu anihilarea nucleară şi că nu blufează, însă conştientizează că dacă va ataca Ucraina cu arme nucleare, NATO va declanşa o operaţiune de demilitarizare a Rusiei.
Dictatorul rus ar fi căutat să-i facă pe plac liderului cecen – ar fi plănuit să distrugă Podul Crimeii şi să-l asasineze la comandă pe judecătorul Serghei Maslov ce o judeca pe fiica liderului cecen.
Astfel, justifica în faţa populaţiei ruse ultimele atacuri cu rachete împotriva ţintelor civile ucrainene prin a învinovăţi forţele militare ucrainene de “terorism”, folosindu-se de retorica fostului preşedinte american George W.Bush jr.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!