Trupul neînsufleţit al lui Ronald Wayne White a fost găsit pe 10 noiembrie, în bucătăria apartamentului său din DeSoto, Texas, care este la o distanţă de 25 de minute de oraşul Dallas, a anunţat departamentul de poliţie din DeSoto.
În timp ce administratorii blocului de locuinţe investigau care apartamente nu mai erau alimentate cu apă, lucrătorii de mentenanţă au spart uşa lui White şi i-au descoperit rămăşiţele, a spus detectivul Pete Schulte pentru Buzzfeed News.
White tocmai se mutase în apartament şi a locuit acolo doar timp de câteva săptămâni înainte de decesul său, care s-ar fi produs la sfârşitul lui octombrie sau începutul lui noiembre 2016, potrivit poliţiei. Vremea rece ar fi contribuit la faptul că nimeni din bloc nu a sesizat ceva suspicios, a mai spus Schulte.
„Când am intrat, toate geamurile erau închise, nici nu se simţea vreun miros pe hol”, a continuat Schulte. „Nu a avut timp să socializeze cu vecinii săi, aşa că a fost o combinaţie perfectă de circumstanţe”, a declarat detectivul.
Schulte a mai spus că blocul de locuinţe nu a fost niciodată declarat ca adresa oficială a lui White, care îşi vânduse casa din Dallas înainte de moartea. De asemenea, familia sa nici măcar nu ştia că White locuia în acel bloc, aşadar nu l-au dat niciodată dispărut. În plus, White era pensionat şi nu a fost dat dispărut de niciun angajator.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!