Toate cele 100.000 de exemplare ale revistei s-au vândut în primele trei ore în ziua publicării, a declarat luni directorul Playboy Franţa, Jean-Christophe Florentin, pentru postul France Info. Alte 60.000 de exemplare sunt acum tipărite, a mai spus el.
Revista Playboy vinde de obicei circa 30.000 de exemplare ale unui număr obişnuit în Franţa.
Ministrul francez pentru afaceri sociale, Marlene Schiappa, apare îmbrăcată în fotografii şi în niciuna nu apare nud. Interesul pentru această ediţie pare să fi fost declanşat de interviul amplu, plin de umor, acordat de Schiappa, publicat în acest număr al revistei.
Schiappa a devenit ţinta criticilor din partea adversarilor politici după ce a fost de acord să apară în Playboy.
Schiappa, care a introdus o legislaţie ce interzice manifestările de hărţuire pe stradă, a pozat pentru revistă într-o rochie albă şi a vorbit despre feminism şi drepturile femeilor.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!