„Au fost înregistrate progrese suficiente” pentru a trece la următoarea etapă a declarat şeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. La rândul său, Theresa May a anunţat soluţia în problema spinoasă a imigranţilor: „cetăţenii UE din Marea Britanie vor continua să trăiască la fel ca înainte” de Brexit.
Peste 230.000 de români lucrează în Marea Britanie, ocupând locul al treilea ca naţionalitate, după polonezi (916.000) şi irlandezi (322.000).
Jean-Claude Juncker a comentat că este vorba „de un compromis”.
Textul înţelegerii vizează trei probleme cheie în negocieri: drepturile cetăţenilor UE, graniţa cu Irlanda şi „nota de plată” a Marii Britanii.
Theresa May a explicat că acordul garantează drepturile a peste trei milioane de cetăţeni UE care trăiesc în Marea Britanie „consacrate în legislaţie şi aplicate de instanţe”. Ea a mai spus, totodată, că acordul înclude şi prevederi financiare „corecte pentru contribuabilul britanic” şi, de asemenea, prevede o soluţie flexibilă în cazul graniţei cu Irlanda, „prezervând integritatea constituţională şi economică” a Regatului Unit.
„Acordul pe care l-am încheiat va garanta drepturile a peste trei milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în Marea Britanie şi a aproximativ un milion de cetăţeni britanici care trăiesc în UE. Drepturile cetăţenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie vor fi prevăzute în legislaţia britanică şi vor fi puse în aplicare de instanţe britanice. Cetăţenii vor putea să trăiască la fel ca înainte de Brexit. Am spus foarte clar la Florenţa că suntem o ţară care îşi onorează obligaţiile. În urma unor discuţii dificile, am ajuns acum la un acord care este corect pentru contribuabilul britanic; asta înseamnă că vom putea să investim mai mult în priorităţile din ţară, precum şcolile, locuinţele şi sistemul naţional de sănătate. În Irlanda de Nord, vom garanta că nu va exista o frontieră dură şi vom respecta Acordul de la Belfast. În acest mod, vom continua să conservăm integritatea constituţională şi economică a Marii Britanii. Pentru a sublinia importanţa acestor principii, le voi prezenta astăzi abordarea noastră cetăţenilor din Irlanda de Nord”, a mai anunţat Theresa May.
“Aş dori să-i mulţumesc premierului (britanic) pentru hotărârea acesteia. Am înregistrat progresul de care aveam nevoie. Doamna May m-a asigurat că noul text are sprijinul guvernului britanic. Acordul este desigur un compromis, este rezultatul unor discuţii lungi şi intense. Fiecare parte a arătat adaptabilitate şi dorinţă de compromis”, a spus Juncker, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Bruxelles cu Theresa May.
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!