Într-o schimbare de tactică faţă de zilele anterioare, manifestanţii s-au adunat de această dată în faţa unei universităţi din Tbilisi, înainte de a se îndrepta spre Parlament cu claxoane şi fluiere puternice, blocând una dintre principalele artere ale oraşului.
Poliţia georgiană a anunţat sâmbătă că a arestat 48 de persoane în timpul manifestaţiilor pro-UE desfăşurate în noaptea de vineri spre sâmbătă, care au fost din nou dispersate cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.
Georgia este zguduită de mai mult de o săptămână de o mişcare de protest împotriva guvernului, acuzat de opoziţie că îndepărtează această ţară din Caucazul de Sud de ambiţia sa de a se integra în UE şi de fraudarea alegerilor legislative din 26 octombrie.
În cursul a nouă nopţi de manifestaţii, cele mai multe dispersate cu forţa, poliţia şi protestatarii s-au înfruntat în faţa parlamentului din Tbilisi, precum şi în alte oraşe din ţară.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XOamenii vor Uniunea Europeana, libertate, democratie si bunastare, nu bolsevism ruzzesc, teroare si saracie. Au avut parte de “bunatatea” rusilor timp de sute de ani, s-au saturat de ei ca mai toate popoarele care au simtit izul cadaveric al Rusiei…