Într-un mesaj video transmis sâmbătă, Scholz şi-a exprimat regretul faţă de decizia Germaniei de a porni 16 centrale electrice pe bază de combustibili fosili aflate în stare latentă şi de a
prelungi autorizaţia de funcţionare pentru alte 11 centrale, pe fondul temerilor legate de noi reduceri ale aprovizionării cu gaze naturale din Rusia, potrivit AP .
“Faptul că, din cauza atacului brutal al Rusiei asupra Ucrainei, acum trebuie să folosim temporar unele centrale electrice pe care le scosesem deja din funcţiune este amar ", a spus
el. " Dar este doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp”.
Scholz a insistat asupra faptului că Germania îşi menţine angajamentul de a pune capăt emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2045, mai devreme faţă de orice naţiune puternic industrializată,
şi a menţionat un pachet recent de măsuri aprobat de parlament pentru a stimula implementarea energiei regenerabile.
“Vrem să facem tot ce putem pentru a combate criza climatică”, a spus el.
Dar ecologiştii spun că guvernul ar putea face mult mai mult, inclusiv prin impunerea unei limite generale de viteză şi restricţionarea unor zboruri interne pentru a economisi combustibil. De
asemenea, militanţii pentru climă au blocat recent drumuri importante din Berlin şi din împrejurimi în semn de protest faţă de planurile pentru noi proiecte de petrol şi gaze în Marea Nordului.
Scholz şi ministrul german al energiei, Robert Habeck, au exclus prelungirea duratei de funcţionare a celor trei centrale nucleare rămase în Germania dincolo de acest an, argumentând că acest lucru
nu ar rezolva nevoile energetice ale Germaniei.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XCea ce se trage din aceasta stire este faptul ca nemtii au ce sa deschida dupa ce ani de zile acestea nu au functionat,dar la noi la Mintia dupa cateva luni nu mai ai nimic cu care sa incepi productia ca au avut grija baietii destepti sa valorifice tot ce era de vandut
-
Corect? Corect!
-
Neamțul măsoară de 10-11 ori si taie la urma, o singura data, pe cand rumanu’ taie si rade tot, fara niciun proces de conștiință.
-
Da, au ce sa porneasca caci nu le-au taiat ca romanii, dar cum au oprit si desfiintat eploatarile de carbune (Ruhrgebiet), acum trebuie sa importe carbune din alte tari
Ei mai au ce porni !! Noi trecem la … lumanare ca si petrolul e scump !! Traiasca ,,, cat mai putin , conducatorii nostrii isteti !!
Temporar… Vorbim peste 10 ani.
Daca nu v-ati vaccinat, desigur.
-
Vaccin anti covid a fost pus in bere și în cola, așa că ai pus-o și tu
-
Nu beau, nu fumez, nu injur… dar si cand o sa ies din inchisoare…
-