“Îmi pare foarte rău, în special pentru familie”, a spus bărbatul citat într-o declaraţie prezentată de avocatul său în prima zi a procesului în oraşul german.
Băiatul avea 8 ani când a fost lovit de trenul care intra în gara principală din Frankfurt, în iulie 2019. Moartea sa a provocat rumoare în Germania.
Mama copilului a reuşit să se salveze în ultimul moment.
Acuzatul, un eritreean în vârstă de 41 de ani, care a locuit în Elveţia înainte să se mute în Germania, nu poate fi condamnat din cauza unei boli psihice de care suferă, conform unei evaluări preliminare a stării sale de sănătate mintală.
Ca urmare, el nu a fost inculpat, iar acuzarea caută în schimb să obţină plasarea sa permanentă într-o unitate psihiatrică, având în vedere temerea că ar putea comite alte atacuri.
O altă femeie, care avea 78 de ani la momentul crimei, a fost împinsă de atacator pe peron şi a suferit prejudicii substanţiale în urma căderii.
Bărbatul a fugit de la locul faptei, dar a fost prins în afara gării.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
Xce mizerie. Cu un scuze mai nou se rezolva o omucidere??? Imigrantul eritrean cu o saptamana inainte a provocat un incident violent in Zurich elvetia. Toti imigrantii sunt ‘bolnavi psihici’ cand comit o crima talharie sau viol. Nici unul nu poate fi inchis, pus la munca fortata pentru ca nu avea capacitatea mintala cand a comis crima. Eritreea este tara majoritar musulmana, asta ce religie are? Cum stie mass-media sa ii albeassca…
Imigrantii sunt oamanei buni pasnici, cu studii medii cu respect spune massmedia. cand colo, realitatea spune ca este exact pe dos.
Aviz ce votam, desi nu suntem pe harta imigrantilor, sunten o tara de tranzit.
@Aradon cate articole mai urmeaza in care va lamentati ca oamenii nu mai au incredere in masmedia in general si in aradon in particular?
sper ca in publicati comentariul.
-
👍👍👍 Ai perfecta dreptate , moslemii sunt cei mai ordinari oameni , o religie de rahat care indeamna doar la ura fatza de cei care sunt de alta religie , niste spalati pe creier care cred ca daca fac crime vor avea parte doar de virgine in cealalta viata , obsedati sexual ! si exemplu cel mai elocvent la cat de cretini sunt camilagarii astia sunt talibanii din Afganistan sau ISIS in Siria , pe astia nu i mai civilizeaza nimeni , exact ca pe tigani , cu toate ca parca in ce i priveste pe tigani tot mai exista mici sperante
-
Legile lu peste,de exemplu in Arad pe strada Sezatorii imediat langa Dinamo,la spalatoria interlopului T.lucreaza la negru individul Alin Adrian P. care bate femeia si copiii acesteia,care la lucru nu elibereaza vreun bon pt spalat masini,care injura si ameninta pretenii sai pt a i da o bere,care e beat doarme in aia-lui goala fata de copiii fostei consoarte pe strada I.Felea,care e smecher prost pana isi gaseste nasul.Cel mai rau e k politistii sectie 1 de atatea ori chemati si reclamati de vecini,isi spala masinile la dansul.Halal lege.Multumim frumos,sau ne facem legea cu mana noastra ca sa scapam de ordinarul evacuat-A.A.P ????????
Asta e politica progresista . Sa avem cat mai multi imigranti. Sa distrugem toata cultura care sa dovedit benefica de sute de ani.
Am ajuns aici pentru ca parintii si bunicii si strabunicii au avut credinta. Pentru ca au respectat cele sfinte.
Va spune SATTAN 666 ca imigrantii nu sunt atei!⁷
-
mai conteaza?? la tine in iad ii primesti pe toti oricum. bunicii si strabunicii au avut credinta? ce credinta? din aia cum zice la Sfanta Carte ca ‘si dracii cred si se infioara’? degeaba cred daca nu se caiesc de rele. te-ai ticnit la cap mai satana….