Republica Moldova. Potrivit presei locale, opiniile pro-ruse ale muzicianului au jucat cel mai probabil un rol în luarea acestei decizii, în contextul în care starul sârbo-croat, în vârstă de 73 de ani, „a susţinut în mod deschis anexarea Peninsulei Crimeea”, unde a susţinut un concert în martie 2015, precum şi „invadarea Ucrainei”.
„Ne pare rău să vă anunţăm că Goran Bregovic şi trupa lui nu vor putea să cânte în această seară, din motive care nu ţin de organizatori sau de artişti”, au anunţat organizatorii Festivalului Muzical din Gustar, o localitate situată în partea central-estică a Republicii Moldova, la o distanţă de o oră de mers cu maşina faţă de Chişinău.
„Din păcate, nu le-a fost permisă intrarea în Republica Moldova, deşi aterizaseră deja pe Aeroportul Internaţional din Chişinău”, au adăugat organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Într-un mesaj publicat de organizatori, Goran Bregovic s-a declarat „foarte dezamăgit” din cauza acestei interdicţii „fără nicio explicaţie oficială”.
„Susţin turnee extinse alături de muzicienii mei în toată Europa şi nu am întâmpinat niciodată dificultăţi”, a adăugat el.
Grupul ucrainean Kalush Orchestra, câştigătorul ediţiei din 2022 a concursului Eurovision, s-a aflat în programul de duminică al Festivalului Gustar.
Într-un comunicat, Poliţia de frontieră din Republica Moldova a explicat că „a refuzat accesul pentru 29 de cetăţeni străini”, inclusiv pentru Goran Bregovic, „în decursul ultimelor 24 de ore”.
„Organizatorii au fost informaţi în avans despre această interdicţie, adoptată încă din 2022” în contextul „măsurilor de securitate” decise în cooperare cu serviciile de informaţii şi cu partenerii internaţionali, a subliniat Poliţia de frontieră.
Autorităţile din Republica Moldova au decretat stare de alertă pe fundalul tensiunilor sporite cu Federaţia Rusă, acuzată că doreşte să destabilizeze guvernul pro-european de la Chişinău pentru a instala un guvern favorabil Kremlinului.
Goran Bregovic, născut la Sarajevo în 1950 dintr-un tată sârb şi o mamă croată, a fost un star rock în fosta Iugoslavie în anii 1970-1980, când a fost liderul grupului Bijelo Dugme.
Apoi, chitaristul s-a orientat spre cariera de compozitor şi a creat coloanele sonore ale mai multor filme regizate de Emir Kusturica, precum „Vremea ţiganilor” (1988) şi „Underground” (1995), precum şi coloana sonoră a lungmetrajului „Regina Margot”, regizat de cineastul francez Patrice Chereau în 1994.
Potrivit site-ului deschide.md, Goran Bregovic a susţinut în mod deschis ocuparea Peninsulei Crimeea, în 2014, dar şi invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022. Pe numele muzicianului au fost deja emise interdicţii de intrare în Ucraina şi Polonia. Anterior, autorităţile de la Chişinău au declarat că persoanele publice care fac apel la război, discordie şi ură sunt indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova.
Conform aceluiaşi portal de ştiri online, Ministerul de Externe al Serbiei a cerut explicaţii de la autorităţile de la Chişinău. Potrivit ministrului de externe sârb, Ivica Dacic, situaţia respectivă „nu corespunde relaţiilor tradiţionale de prietenie” dintre cele două state.
Într-o declaraţie făcută pentru agenţia de presă Tanjug, Ivica Dacic a precizat că interdicţia de intrare în Republica Moldova aplicată muzicianului Goran Bregovic a fost percepută de societatea sârbă într-un mod negativ.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XActuala conducere a Republicii Moldova va fi maturata definitiv din viata politica a tarii surori.. S-a alaturat prosteste cruciadei impotriva artei si sportului,.
-
O dai și tu încet, încet, în delir precum eu și codobelcul. Prea mult putinism dăunează grav sănătății mintale.
-
Ceteatean al Rusiei, asa-i ca faci spume?!Ahahah, natie de luzari, vorbim strict de cei care ii maseaza ouale lui Putin.
Pai să meargă să cânte în Crimeea și la Moscova
-
Ologeala, tu vrei IP? De ce nu raspunzi? Il lasam la redactie sa ne cunoastem mai bine? Te bagi?
-
Relaxează-te stimate erou sovietic, ajungi să chemi salvarea la dumneata acasă fiindcă îți pocnește vreo venă la cap. Poate îl suni pe Putin să te ajute, cum l-a ajutat și pe Prigojin
-
lasa ca fac altii spectacol in locul lui……………….
Se mai mira gunoaiele din Moldova ca le este interzis accesul in Rusia, cand ei ataca sportul si cultura.
-
Lumea poate trai si fara Rusia. De fapt ar fi trait mult mai bine daca Rusia nu ar fi existat vreodata
-
Dar vad ca te dai pe vodca ruseasca, altfel nu-mi explic sentimentele tale anti-europene. Rusia face parte din natiunile de baza ale Europei, atat cultural, cat si sportiv.
-
Făcea, deoarece prin acțiunile ei, și sportive (vezi JOI 2014), cât și politice, s-a exclus. Vezi că cei care o dau cu Vestul e împotriva noastră sunt propagandiștii ruși. Altfel spus, propagandiștii ruși se distanțează de europeni, acuzându-i de tot felul de aberații, iar apoi se lamentează că sunt excluși. 🤷🏻♂️
-
Nu ma tine nimeni cu forta, dar sunt oarecum obligat sa raman. Nu trebuie sa stii tu prea multe amanunte. Vrei o poza din Piata Rosie ?
-
@eu, numai dacă în poză apari îmbrățișându-l călduros pe tov. Vladimir Vladimirovici P. 😁
-
In poza orcul eulov apare pupandu-l in fund pe Putinache.
-
-
Cetaatene, Rusia este un imperiu revizionist, revansard, un permanent pericol pentru vecinii sai, imperiu in care violenta, minciuna, manipu-larea reprezinta normalitatea. Du-te acolo daca-ti place atat de mult, lasa-ne pe noi in occidentul decadent. Valabil si pentru orcii “eu” si “cocodobleg”
-
Chiar te invit in “Occidentul decadent”, sluga ce esti. Nu mai sta pe ajutor social in Romania, vino aici ca sa te asiguri de doua ori inainte sa iesi din casa, ca sa platesti taxe si impozite ca in Occident si sa adulmeci incultura politicienilor din Occident.
-
Pai de ce nu mergi tu in Rusia, ca acolo este doar lapte si miere, nu-i asa, orcule? Daca tot e atat de rau in Occident. Nu te tine nimeni in vestul decadent. Te intorci la patria-ti muma, Mordorusia. Pasli eulov-ule
-
@eu, tu ori reprezinți culmea ipocriziei, ori pe cea a masochismului.
Nu te ține nimeni cu forța în Occidentul decadent. Ia primul zbor spre Belgrad și apoi primul spre Rusia și ai ajuns acasă, în paradisul putinist. Drum bun! -
@eu, nu uita să ne trimiți o fotografie din Piața Roșie, înainte să te cazeze tovarășii la Spit. Serbski 😁
-
-
-
-
Dar când propaganda putinista se folosește de sportivi și artiști să împrăștie minciuna denazificării și demilitarizării, oare nu atacă cultura și sportul. Când practica dopajului în sportul rus a fost dovedită ca fiind susținută de regimul politic putinist cu ocazia JOI 2014, oare administrația de la Kremlin nu atacă sportul?
Ce simplist e să vezi doar o parte a realității și să nu poți gândi decât în stereotipuri.-
“practica dopajului în sportul rus a fost dovedită” si chiar crezi ca doar la ei functioneaza aceasta practica ? Sunt o gramada de sportivi din vest care au fost suspendati din cauza dopajului.
-
Ce scriu eu și ce înțelegi tu 🤷🏻♂️. Dacă nici măcar un simplu text scris nu poți înțelege…e clar de ce ești conspiraționist și putinist. Dihotiomismul tău uimitor!
-
Nici macar tu nu intelegi ceea ce ai scris. Oare nu e destul de clar “mesajul” tau prin care vrei sa ataci tot ceea ce nu iti convine, adica Rusia ? Orbit fiind de propaganda vestica, nici macar tu, care ai scris mesajul, nu-l poti intelege dar acuzi pe altii.
-
O nouă dovadă a limitelor înțelegerii unei minți simpliste și dihotomiste 🤷🏻♂️. Nu, mesajul nu era ce ai înțeles matale. Mai încearcă.
-
Stimabile, proiecțiile tale sunt amuzante, dar interpretarea mesajului e eronată. Cum îți tot repet de ceva vreme: mintea ta simpluță nu poate procesa mai mult 🤷🏻♂️
-
-
-
-
Serios bai gunoiule, stii tu ca moldovenii sunt gunoaie? Daca ai avea pe sfert bun simt ca moldovenii de peste Prut ar fi un inceput timid in evolutia ta ca “om”. Pana atunci, din ce delirezi pe aici, nu esti decat un frustrat nostalgic al vremurilor comuniste.
-
Păi asta și e. A și recunoscut. Singura lui problemă e că e mândru că e un sociopat frustrat și needucat.
-
Daca nu erai orbit de propaganda, vedeai aluzia la acele gunoaie moldovene ce sa plangeau ca Moscova le-a interzis accesul pe teritoriul Rusiei.
-
Mă amuză mai mult gunoaiele ipocrite care nu merg să trăiască în Rusia pe care o adoră din confortul vieții din UE.
Orbii precum matale mereu vor crede că ceilalți sunt orbi.-
Cand o sa vii tu, un sarac cu acte in regula, sa-mi cumperi tot ceea ce am aici, poate ma voi razgandi si voi pleca spre Rusia.
-
Vorbeste multi-miliardarul orc din gara de unde cerseste
-
-
-
Rep .Moldova nu ar trebui sa existe in acest format nici din perspectiva noastra, nici din perspectiva rusilor si nici chiar din perspectiva lor.
Sa ma explic: din prisma noastra, Moldova ar trebui sa fie alipita Romaniei, din prisma Rusiei, Moldova ar trebui sa faca parte din federatia rusa ca doar au fost in URSS iar din prisma rep. Moldova, Moldova ar trebui sa fie pana la Carpati, nu pana la Prut.
-
Dar care este perspectiva dumitale proprie? Mor de nerăbdare să o aud
-
Perspectiva mea asupra chestiunii moldovenesti este desigur una filosofica.
V-as expune exhaustiv aceasta viziune originala dar nu prea am timp de asa ceva si, judecand dupa comentariile anterioare ale domniei voastre postate pe diverse subiecte, ma tem ca expunerea mea s-ar lovi de un zid al ignorantei.-
😂😂😂 “viziune originală” și “filosofică” 😂😂😂. Nah că apăru și Platon pe aici. Măcar, spre deosebire de ceilalți, limbajul e ceva mai elaborat, deși prin prețiozitatea sa nenecesară s-ar putea să vireze în alt spectru 😉.
-
Trepadusul asta nu are nici macar un user, deoarece biserica si doamne-doamne nu-l lasa. O da tare insa cu filosofia exhaustiva de santier, cu rusofilia “ortodocsa” de doua parale si cu o mentalitate de ev mediu
-
-
Stimate domn, dumneata ai construit acel zid al ignoranței și este mai înalt și mai lung decât Zidul Chinezesc. Te ascunzi după el și îți forțezi și copiii să trăiască în întuneric
-
-
-
Tu nu ești un paradox, ci doar un accident regretabil a doi adulți (sper) care nu au apelat la metode contraceptive 🤷🏻♂️
-
Prezenti sunteti, hienelor?
-
Ehe codobelcule, ai ieșit de la izolare! Ce făcuși măi? Treabă e asta să umbli pe coridoare strigând obsesiv: Nu mă părăsi taică Vladimire! 😂
Pari puțin mai bine, dar nu ți-a trecut de tot 😁. -
Ehe, codobelcule! Ai ieșit de la izolare. Păi ce făcuși măi. Treabă e asta să umbli nonstop pe coridoare repetând obsesiv: taică Vladimire, salvează-mă! 😂
-
-