Presa greacă a scris că 29 de turişti au fost confirmaţi pozitiv cu Covid-19 după testele pe care le-au făcut vineri, 10 iulie, la punctul de frontieră Kulata-Promachonas.
Potrivit autorităţilor, citate de iefimerida.gr, turiştii infectaţi sunt cetăţeni din Bulgaria şi România.
Ministerul de externe din România a anunţat până acum trei turişti români confirmaţi cu Covid-19.
Guvernul de la Atena a decis ca, începând de marţi, toţi turiştii care intră în ţară prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră terestru deschis în acest moment, trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19. Testul nu trebuie să fie mai vechi de 72 de ore, potrivit presei elene. Măsura, decisă într-o şedinţă extraordinară de guvern, intră în vigoare din data de 14 iulie, de la ora 06.00 dimineaţa. Pot intra în Grecia fără acest test doar cei care fac parte din anumite categorii exceptate – diplomaţi, medici, lucrători în transporturi. De asemenea, trebuie completat în continuare şi formularul online de către turişti, cu cel puţin 24 de ore înainte de intrarea în ţară.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!