Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, utilizând transportul aerian, că, pe fondul grevelor anunţate de compania aeriană Ryanair, zborurile operate de această companie aeriană vor fi modificate în zilele de vineri şi duminică, respective în datele de 27 şi 29 septembrie 2019. Se recomandă cetăţenilor români să consulte site-ul oficial al companiei pentru a se informa asupra stării curselor aeriene programate”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Instituţia precizează că românii pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secţiei Consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
Totodată, românii care se confruntă cu urgenţe au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Secţiei Consulare a Ambasadei României la Madrid: +34649656032.
„Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, se mai arată în comunicatul transmis de MAE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!