Germania. Într-un comunicat difuzat de braţul său de propagandă, Amaq, gruparea jihadistă a afirmat că „autorul atacului asupra unei adunări de creştini din oraşul Solingen este unul dintre membrii săi, care a acţionat pentru răzbunarea musulmanilor din Palestina şi de pretutindeni”.
Bărbatul încă este căutat în Germania. Poliţia a reţinut un adolescent care ar putea avea legătură cu un atac cu cuţitul.
Atacul a avut loc în Fronhof, o piaţă din oraşul din vestul Germaniei, unde cântau live formaţii în cadrul unui festival care marca cea de-a 650-a aniversare a oraşului. Autorităţile au anulat evenimentele din restul weekendului.
Markus Caspers, un oficial din cadrul biroului procurorului public din Duesseldorf, a declarat că autorităţile tratează atacul ca pe un posibil incident terorist, deoarece nu există niciun alt motiv cunoscut, iar victimele nu par a avea legătură între ele.
Un oficial al poliţiei, Thorsten Fleiss, a declarat că atacatorul părea să vizeze gâtul victimelor sale.
Ministrul de interne din Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul, a vizitat scena crimei din Solingen sâmbătă dimineaţă. El a declarat ziariştilor că a fost un atac ţintit asupra vieţii umane.
„Autorul trebuie să fie prins rapid şi pedepsit cu toată rigoarea legii”, a scris cancelarul federal Olaf Scholz într-o postare pe X.
Înjunghierile şi împuşcăturile mortale sunt relativ rare în Germania. Guvernul a anunţat la începutul acestei luni că doreşte să înăsprească normele privind cuţitele care pot fi purtate în public prin reducerea lungimii maxime permise, potrivit Reuters.
Solingen, cunoscut pentru industria sa de fabricare a cuţitelor, este un oraş cu aproximativ 165.000 de locuitori.
Atacul are loc înaintea alegerilor care vor avea loc luna viitoare în Turingia, Saxonia şi Brandenburg, în care Alternativa pentru Germania (AfD), formaţiune de extremă dreapta antiimigraţie, are şanse de câştig.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XPrietenii Iranului, ai Hamasilor, Hezbollahului si ai rusnacilor
-
Iar ai mancat de pe jos?