TikTok a confirmat informaţia, scrie EFE.
Presiunea creşte de ani de zile în SUA împotriva acestei platforme foarte populare, percepută drept o ameninţare pentru securitatea naţională a numeroşi parlamentari din cauza apartenenţei sale la un grup chinez.
Distrugerea, în februarie, a unui balon chinez presupus de spionaj a suscitat o relansare a eforturilor Congresului SUA pentru a interzice aplicaţia de video-uri scurte de divertisment, acuzată că a dat acces Beijingului la date ale utilizatorilor din întreaga lume, ceea ce TikTok a negat mereu.
ââââââââââââââââââââââââââââââââ
Potrivit surselor cotidianului american, ultimatumul Casei Albe vine de la CFIUS, agenţie guvernamentală însărcinată să evalueze riscurile oricărei investiţii străine pentru securitatea naţională americană.
Guvernul şi Ministerul de Finanţe al SUA au refuzat să confirme informaţia, iar TikTok nu a reacţionat imediat la o solicitare a AFP.
TikTok, care depune numeroase eforturi pentru a asigura politicienii şi publicul de integritatea sa, conta pe agenţia federală pentru a ajunge la un compromis.
„Modul cel mai rapid şi mai eficace de a răspunde acestor îngrijorări (…) este ca CFIUS să adopte acordul propus asupra căruia lucrăm cu ei de aproape doi ani”, a afirmat un purtător de cuvânt al TikTok la sfârşitul lui februarie.
El reacţiona astfel la examinarea unui proiect de lege înaintat de republicani, ce ar oferi preşedintelui Joe Biden autoritatea de a interzice complet TikTok.
Casa Albă le-a interzis deja funcţionarilor instituţiilor federale să aibă aplicaţia pe smartphone-urile lor, punând astfel în aplicare o lege ratificată la începutul lui ianuarie.
Comisia Europeană şi guvernul canadian au luat recent decizii similare pentru telefoanele portabile ale funcţionarilor lor.
TikTok stochează datele utilizatorilor americani pe servere situate în ţară. Platforma a recunoscut că angajaţii săi cu sediul în China au acces la ele, însă doar într-un cadru strict şi limitat, dar nu şi guvernul chinez.
În vara lui 2020, fostul preşedinte american Donald Trump semnase mai multe decrete pentru a încerca să interzică această platformă.
De atunci, popularitatea TikTok, deja considerabilă, a explodat în urma pandemiei, dincolo de publicul său iniţial, adolescenţii.
TikTok a depăşit în ultimii ani YouTube, Twitter, Instagram şi Facebook în ceea ce priveşte „timpul petrecut” de adulţii americani pe fiecare platformă, şi deja ajunge din urmă Netflix, potrivit Insider Intelligence.
Puternica asociaţie americană pentru apărarea drepturilor civile ACLU s-a opus proiectelor de lege anti-TikTok în numele libertăţii de exprimare.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAmerlocii sunt nervosi ca nu pot controla Tik Tok, ca pe Facebook! Prosti or fi chinezii daca cedeaza….
-
Daca nu cedeaza, vor inchide pravalia din SUA.
Nu ar fi mai simplu sa fie sanctionati alesii pentru ca folosesc dispozitivele platite de contribuabili pentru a fi folosite in alte scopuri de cat in interes de serviciu?! Mai mult, NSA ori alta agentie poate face o statistica cat lucreaza un congresment din timpul platit de amaratii care-si platesc taxele…Eu in locul lor chiar as conlucra cu chonezii in directia asta…