Hamas a indicat că în “haosul” din jurul graniţei dintre Israel şi Fâşia Gaza “poate că au avut loc erori”, negând totuşi că a vizat civili şi dacă s-a întâmplat a fost “accidental, în timpul confruntărilor cu forţele de ocupaţie” şi aceasta în pofida celor 1.140 de persoane ucise în timpul acestui atac fără precedent, majoritatea dintre ei civili, potrivit unui bilanţ bazat pe date oficiale israeliene.
Mişcarea islamistă, aflată la putere în Gaza din 2007, cere încetarea “agresiunii israeliene”, afirmă că “poporul palestinian” poate “decide viitorul” teritoriului de coastă şi respinge “proiectele internaţionale sau israeliene”.
În acest document de aproape 20 de pagini, primul de acest tip, Hamas, considerată organizaţie teroristă de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Israel, menţionează că vrea să ofere “propria versiune a faptelor”.
În timp ce atacul său din 7 octombrie împotriva Israelului a dus la moartea a 1.140 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ bazat pe cifre oficiale israeliene, Hamas insistă “că a făcut tot posibilul pentru a evita lovirea civililor”.
“Este posibil să fi fost comise greşeli în cursul operaţiunii ‘potopul Al-Aqsa’, din cauza prăbuşirii bruşte a aparatului de securitate şi militar de-a lungul graniţei dintre Israel şi Fâşia Gaza”, notează Hamas.
Evitarea vătămării civililor, în special copii, femei şi persoane în vârsta este o obligaţie religioasă şi morală a luptătorilor brigăzilor al-Qassam”, a continuat el, menţionând braţul armat al formaţiunii.
Investigaţii sunt în curs de desfăşurare în Israel, după informaţii privind violenţe sexuale.
Pe 7 octombrie, aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice în timpul acestor atacuri, fără precedent ca violenţă şi amploare, iar, potrivit Israelului, 132 de persoane rămân captive în Fâşia Gaza – dintre care 27 ar fi murit, potrivit unui bilanţ bazat pe cifre oficiale israeliene.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XCat de mizerabil trebuie sa fii ca sa dai o asemenea declaratie ? adica dupa ce ai ucis peste 1100 de civili , dupa ce ai luat peste 200 de ostatici civili sa vii sa faci asemenea declaratii nu arata decat cat de mizerabili si lipsiti de coloana sunt teroristii islamisti .
Tocati ca pe frunzele de patrunjel , acest tratament le trebuie aplicat , vanati si in gaura de sobolani
-
Absolut corect!
-
Hamas sunt doar niste ticalosi obsedati de putere, carora nu le pasa de propriul popor, pe care-l lasa de izbeliste, invocand cuvintele unui zeu, care ar permite martiriul oamenilor nevinovati fara voia lor. Hamas sunt de asemenea niste teroristi lasi si josnici care se ascund in spatele civililor, pentru a face rau oricui nu este ca ei. Ei cu adevarat traiesc in acel an 1445 al Evului Mediu, conform religiei musulmane, iar pentru a mai evolua cat de cat, le vor mai trebui inca 500 de ani.
Iar acum primesc răspunsul bine meritat pentru aceasta măsură atât de necesară
Articolul acesta, combinat cu informațiile despre Mark Rutte (tot pe Aradon) dau un rezultat…. interesant!