Pasagerii răniţi vor primi despăgubiri între 5.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de rănile suferite şi de durata spitalizării, informează compania, într-un comunicat.
Hellenic Train, compania feroviară greacă deţinută de compania publică italiană Ferrovie Dello Stato Italiane (FS), a nuanţat faptul că despăgubirea „nu constituie în niciun fel o acceptare a răspunderii din partea companiei”, în conformitate cu prevederile regulamentului comunitar.
Guvernul elen a anunţat săptămâna trecută că va despăgubi fiecare familie care a pierdut o persoană dragă în accident cu o pensie lunară de 1.600 de euro şi eliminarea datoriilor faţă de stat.
Catastrofa s-a produs în noaptea de 28 februarie, când un tren de pasageri a intrat în coliziune frontală cu un tren de marfă la nord de oraşul Larisa, ucigând 57 de persoane, majoritatea studenţi.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!