De luni, orice persoană din Austria Superioară, care nu a fost vaccinat împotriva COVID-19, va avea voie să-şi părăsească locuinţa doar pentru a lucra, pentru a cumpăra alimente sau pentru situaţii de urgenţă, relatează Die Presse.
Cancelarul Alexander Schallenberg a avertizat joi că o măsură similară ar putea fi implementată la nivel naţional în zilele următoare.
Numărul pacienţilor la ATI a ajuns la 432. Capacitatea spitalelor şi resursele de paturi de terapie intensivă se apropie de limitele lor.
Austria Superioară, care se învecinează cu Germania şi Republica Cehă şi are o populaţie de 1,5 milioane de locuitori, are cel mai ridicat nivel de infecţie din ţară şi cea mai scăzută rată de vaccinare.
La nivel naţional, un număr record de 11.975 de infecţii cu Covid-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, iar comisia austriacă pentru coronavirus a avertizat asupra unei ameninţări care “trebuie luată în serios”.
Ultimele cifre ale Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor arată că în Austria 73,7% dintre adulţi sunt complet vaccinaţi, ceea ce echivalează cu 63,4% din populaţia totală.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
X3,2,1 și la noi….
-
De ce? Mai bine sa ajutam naziști sa se imunizează, trimitem acolo vaccinurile cele mai bune Astra Zeneca și Johnson
-
Da ce sa ne sugi pul@ACELE noua la nazisti ce pizda si mormantul mati tot dai din pizda aia dacă nu am fi noi ai face foamea sluga mea care esti
-
Perfecta dreptate iti dau Benjamin… la unii atita le poate mintea.. baiu-i ca in zilele nostre (de cand cu Marea_Democratie), au acces neingradit la a-si exprima prostia si incultura din capul lor
-
-
-
E deja tarziu la noi. La noi deja mor 400 pe zi, nu sunt doar 400 in spital.
-
De ce mor, Cosmin?
-
Nu pot merge la birt :(((((((
Ce gunoaie sunteti Aradon….
Mizeriiii , slugile politcului
Cine a scris acest articol?
Merita linsati acesti jurnalisti…….
De ce dezingormati ma nenorociților
ce baliverne turnati aici ,nu va e rusine
Bah, politicienii astia sunt normali ? Poate doar pulimea nu mai judeca. Deci pentru ca ei au demolat sistemul sanitar in ultimii ani, au inchis spitale, au dat pesonal afara iar acum, pentru 432 de internati la terapie intensiva, inchid milioane de oameni in case ? 432 ? Cati au murit doar in Kabul(nu in tot Afganistanul) in ultima zi de razboi ? 432 ii impusc eu si restul se pot plimba iarasi pe strazi.
-
Da, ca ei se gandesc si ce se intampla intr-o luna, doua. Nu doar la ce s-a intamplat ieri si daca mai au bani de tigari.
Ca de asta fiecare mare personalitate romana cu care ne mandrim a fost educata in afara tarii. Eu zic ca nu fac de astea de prosti.
-
Daca statul ar vrea binele oamenilor ar impune mancarea sanatoasa, fara fastfood, cola si tigari, miscare zilnica, ar fi transparenti in contractele pe care le semneaza cu pharma si ar sustine libertatea.
Dar stai…din chestiile astea nu iasa banu gros la big pharma si alte corporatii care tin in spate puliticienii pe masini scumpe si case…
In schimb, ei impun o serie de ingradiri fix invers ca deh…pt binele populatiei -
Corect noi ne mândrim cu Citu care a fost educat in afara tari. In timpul sederi sale in SUA a fost alăptat cu un lapte special marca “ Four Roses “.
-
Guvernul Poloniei, în virtutea experienței lor comune, este în curs de semnare a unui acord cu Austria pentru revitalizarea muzeului de Auschwitz unde urmează să fie cazați nevaccinații în scopul reeducării lor pentru slavarea dreptului suveran la sănătate al celor responsabili.
Purtătorul de cuvânt al Bau Der Zukunft – Aktien Geselschaft spune că antreprenorul se angajează să finalizeze adaptarea capacităților existente și implementarea tehnologie de reeducare moderne va fi finalizată până de paști (paștele catolic) și că între timp, autoritățile din Austria pot pregăti stele pentru nevaccinați astfel încât să se faciliteze identificarea, selectarea și recoltarea subiecților de o manieră eficientă, operațională. Demararea procedurilor în cel mai scurt termen. este un act de responsabilitate, mai spune purtătorul de cuvânt.
-
👍👍👍
Ca sa vezi cum au dreptate conspirationistii, austriecii vaccinatii sunt mai infectati ca romanii nevaccinati! Sa vedeti eficienta vaccinului si cum v-au prostit sa va vaccinati!
-
Si cati fac forme grave sau mor? Aaaa, partea aia nu trebuie vazuta, chiar daca ASTA se spune de vaccin (ca te protejeaza sa nu faci o forma grava), nu?
-
Ia d-aici eficienta vaccin: Anglia vaccinata 93% are 0,21% decese din cauza covid, Romania vaccinata 40% are 0,27% decese covid. EFICIENTA VACCINULUI ESTE ZERO.. aproape zero, diferenta o pot pune pe seama conditilor din spitalele engleze.
-
👍
-
Adăugate condițiile de viață și speranța de viață a romanilor
-
Mai calculeaza! Incearca sa te raportezi la toate datele, nu la ce ti-a ragait sosoaca acompaniata fiind de orgasmele pornoaneilovim.
-
-
Vaccinul, carantina si certificatul verde nu ajuta la nimic… spun asta dupa doi ani de experimente! Ajunge!
Ziariști, nu va este Rușine? Scrieti numai pentru pune ura între oameni. Numai tâmpenie
😂😂😂 Ce ma amuza faptul e ca inca exista oameni care gandesc cu curu , deci cei nevaccinati se presupune ca vor fi obligati sa stea in case , asta dupa spusele unor ziaristi tampiti din Romania care vor sa dea apa la moara cretinilor care imbratiseaza ideia de vaccinare obligatorie Ma parasute gaurite , unde plm a ti citit voi ca i se interzice omului sa iasa la plimbare daca nu e vaccinat ? deci dupa matreatza voastra din crestet , cei nevaccinati vor avea acces doar la cumparaturi , servici si cazuri extreme 😂😂😂 nici macar nu se aduce in discutie cei care au facut boala si au anticorpi 😂 … NUUUUU !!! doar vaccinatii au liber pe strazi 😂😂 Chiar daca articolul vorbeste despre aceiasi problema , daca esti atent vezi clar ca apar unele diferente https://www.tagesschau.de/ausland/europa/oberoesterreich-coronavirus-101.html
-
Cam ratezi esentialul…
-
Stai bland ca nu am ratat absolut nimic , esentialu in toata aceasta ecuatie e ca se incearca a se pune in carca nevaccinatilor esecul acestui vaccin ineficient , insa tu esti prea indoctrinat ca sa poti observa acest lucru
-
Cauta informatiile pe site-ul ambasadelor Romaniei din Olanda, Franta, Austria, discuta cu prietenii din tarile alea si o sa aflii adevarul!
-
-
”Nicio ţară nu poate să iasă din pandemia de COVID-19 pur şi simplu prin vaccinare” – Tedros Adhanom Ghebreyesus
Vrem ca să meargă bine. Vrem salarii mari. Vrem să fim apreciați de alții. Vrem, vrem, vrem….. Dar cu obligațiile cum rămâne? Dar cu solidaritatea cum rămâne? Dar cu responsabilitatea cum rămâne? Pentru a avea pretenții trebuie să-ți împlinești prima oară obligațiile.
-
🤣🤣🤣🤣🤣 vai de plm ce asociere ti ai gasit sa faci , intre un rahat de vaccin complect inutil si o situatie economica 😂 macar taci ! taci drecu ca rad si curcile de tine ! nici nu are rost sa dezvolt
-
Voi anonimilor vreți doar drepturi, libertăți, fără nici o obligație și responsabilitate. Așa ceva nu există, poate doar pe …Marte
-
Ce legatura pulii are solidaritatea cu masurile de discriminare si discreditare a celor nevaccinati ? Daca te-ai vaccinat, sper ca ai facut-o ca sa fii sigur ca nu vei fi infectat. Multi insa, au facut vaccinul DOAR pentru a putea merge in concedii, sa poata muncii sau sa poata sa vada un film in cinema. Ce legatura mai au aceste motive cu sanatatea, pandemia si solidaritatea ?
-
Faptul că nu îți dai seama că și tu (și voi, cei care vă revoltați permanent împotriva restricțiilor) sunteți responsabili pentru situația existentă reflectă cel mai bine ”gradul” de civilizație la care ați rămas: eu și numai eu, pe ceilalți să-i ia naiba / mă doare în p…. de ceilalți/). Dacă aș încerca să-ți explic mi-ai cere dovezi, studii, statistici… numai ca să te eschivezi de la orice responsabilitate. Astfel de oameni se p..ă și pe regulile de circulație (trec pe roșu, depășesc pe linia continuă, merg cu 160 pe drumurile naționale, nu se opresc la bariera lăsată….etc.)
-
-
Amice ! te rog dezvolta notiunea de obligatie si responsabilitate in aceasta ecuatie a vaccinarilor fortate ? …. mai nene ! daca tu te ai vaccinat si esti convins ca esti la adapost fatza de virus , ca doar nu te ai vaccinat din
,, responsabilitate ,, sau ,, obligatie ,, ?????? …. ca urmare esti imunizat , cum le plac autoritatiilor sa declare , ce problema ai tu ca eu aleg sa merg pe mana mea si sa mi asum riscul pe care mi l asum ???? Mai nene ! fi bucuros ca tu esti la adapost , nu iti consuma energia cu grijile pentru altii , cum nici eu nu imi bat capul cu cei care s au vaccinat , a fost alegerea lor , o respect si nu am absolut nici o problema cu asta !!! …in schimb toate atacurile vin din partea celor vaccinati asupra celor nevaccinati ….inclusiv autoritatiile incearca sa mascheze esecul vaccinului , prin aruncarea vinei , eneficientei acestor vaccinuri , in spatele celor nevaccinati ….. voi nu vreti sa recunoasteti ca aceste vaccinuri nu sunt eficiente ci aratati cu degetul tocmai spre cei care nu au nici o treaba cu vaccinarea … frumoasa logica aveti !
-
-
Complect, am citit până acolo după care nu mai avea sens. Semianalfabet dar el are păreri de vaccinare și economia mondială :))
-
-
Taci ba cretin de Aradean,tu esti dintre aia ce urlati ca stati acasa si salvati vieti,acuma vrei sa-ti mearga bine???
-
Tocmai unor astfel de persoane ca voi, anonimilor și restul ”experților”, care nu sunteți capabili să respectați niște reguli de conviețuire în cazul unei pandemii, suntem în criza aceasta!!
-
Lasa ca le-au respectat vaccinatii Europei si uite unde au ajuns, poate nu ai citit in articol! Are rost sa mai injectam o diaree fara efect si port scutec pe fata cu restrictii!
-
Zi sa mori tu !!! zi sa ti se usuce , ca din cauza noastra situatie e cum e !… cat de ipocrit poti sa fi , nici nu are rost sa dezvolt , mars in plm si te vaccineaza si cu 5 doze ma ipocritule , ca sa fi sigur ca esti imunizat !….auzi la cretinu ! din cauza voastra !!! ….ma limitatule !!! ia vezi la aceste ore in Belgia , cu un procent de ,, imunizati ,, de peste 80 % cati infectati sunt !!! …deja a depasit nr de cazuri noi cazurile din Romania , asta la o populatie muuult mai mica ca a Romaniei , m am lamurit ce hram de idiot porti !
-
Suntem in criza de oameni care gandesc si tu esti unul dintre cei care lipsesc. Toti vaccinatii pulii ganditi astfel. Oare de ce trebuiesc altii sa gandeasca la fel ca voi ? A-ti facut vaccin, ok. Noi restul ne asumam riscul dar nici nu aveti drept sa ne demonizati sau sa ne discriminati. Liberul albitru a fost dat fiecaruia dintre noi.
-
-
Se rezolva cu Arbidol sau cu o ședință prin teleschi cu Baba Flavina😭😭😭
CRETINIILOR! STITI CE INSEAMNA NAZISM?
HABARN NU AVETI TAMPITIILOR!
NATIONAL SOCIALISM! ADICA UN PARTID CARE FACE PE DRACU IN PATRU PENTRU POPORUL LUI!
-
Ai svastici pe pereti? Evreii si alti conlocuitori care au fost gazati erau cetateni germani adica “din popor”, asa cum sunt si nevaccinatii in fiecare tara bai neonazist retardat.