Rusia. „Un dispozitiv exploziv depus într-o trotinetă parcată în apropiere de intrarea într-un imobil rezidenţial a fost activat pe 17 decembrie dimineaţa pe bulevardul Riazanski din Moscova”, a explicat Comitetul într-un comunicat.
Potrivit acestuia, în explozie şi-au pierdut viaţa „comandantul forţelor ruse de apărare radiologică, chimică şi biologică, Igor Kirilov, şi adjunctul acestuia”.
Fotografii postate pe Telegram arată uşa sfărâmată a unei clădiri înconjurată de moloz şi două corpuri neînsufleţite pe zăpada însângerată, notează Reuters.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XKarma?🤣🤣🤣
-
Explozivi, bolovane.🤣🤣🤣
Terorismul ajunge și la noi. Ucrainienii sunt deja specialiști așa că vor fi la mare căutare printre Europa.
Avem ce nu ne doream niciodată, terorism european.
Slavă Ucraina.
-
Te simti trist ca au murit un orc care a dat cu arme chimice interzise in Ucraina? Dar cand au murit civili nevinovati, copii, femei, batrani in Ucraina de la bombele, rachetele si dronele rusesti, ce ai zis? Dar cand rusii tai au dat cu bombe peste satele pline de cetateni ucraineni de origine romana din zona Deltei, ce ai spus?
-
Nici băieții tăi cei buni care sunt experți în terorism nu sunt îngerași.
Ucrainieni ca și rușii sunt una și același lucru.
Depinde de fiecare cum înțelege lucrurile.
Noi doar ne dăm cu părerea dar oameni chiar mor în această luptă inegală între o țară pusă de NATO să lupte până la exterminare și o putere nucleară.-
Rusii sunt totuna cu ucrainenii, cum esti tu totuna cu magarul care paste iarba la ferma. De fapt, sunt sigur ca esti totuna cu acel magar.
-
-