Preţurile de consum au urcat cu 9,1% faţă de anul precedent, a anunţat miercuri guvernul, cea mai mare creştere anuală din 1981 încoace, faţă de un salt de 8,6% în luna mai. Din mai până în iunie,
preţurile au crescut cu 1,3%, o altă creştere substanţială, după ce preţurile au urcat cu 1% din aprilie până în mai, notează AP .
Accelerarea persistentă a preţurilor subliniază impactul brutal pe care inflaţia l-a provocat asupra americanilor, costurile bunurilor de primă necesitate, în special, crescând mult mai rapid decât
veniturile medii. Americanii cu venituri mai mici şi cei de culoare şi hispanici au fost loviţi în mod deosebit, deoarece o parte disproporţionată din veniturile lor se duce către elemente
esenţiale precum locuinţa, transportul şi hrana.
Excluzând categoriile volatile de alimente şi energie, aşa-numitele preţuri de bază au crescut cu 0,7% din mai până în iunie, cea mai mare creştere de acest fel din ultimul an. Comparativ cu 12
luni mai devreme, preţurile de bază au urcat cu 5,9%, sub nivelul maxim recent de 6,4% de la un an la altul, dar în continuare extrem de ridicat.
Valul de inflaţie din SUA a izbucnit din cauza revenirii rapide din recesiunea pandemică din 2020, stimulată de ajutorul federal vast, de ratele ultra-scăzute ale Fed şi de cheltuielile alimentate
de economiile acumulate în timpul închiderii naţiunii. Pe măsură ce americanii şi-au canalizat achiziţiile către articole pentru casă, cum ar fi mobilierul, aparatele electrocasnice şi
echipamentele de exerciţii fizice, lanţurile de aprovizionare au devenit blocate şi preţurile bunurilor au crescut vertiginos.
Creşterea bruscă a inflaţiei a diminuat încrederea consumatorilor în economie, a făcut ca ratingul de aprobare al preşedintelui Joe Biden să scadă şi a reprezentat o ameninţare politică majoră
pentru democraţi la alegerile parlamentare din noiembrie. Patruzeci la sută dintre adulţi au declarat într-un sondaj AP-NORC din iunie că, în opinia lor, combaterea inflaţiei ar trebui să fie o
prioritate principală a guvernului în acest an, faţă de doar 14% care au spus acest lucru în decembrie.
Inflaţia este în creştere şi dincolo de Statele Unite, 71 de milioane de persoane fiind împinse în sărăcie în cele trei luni după ce Rusia a invadat Ucraina, ceea ce a amplificat şi mai mult
preţurile la energie şi alimente, a declarat săptămâna trecută Programul ONU pentru Dezvoltare.
Pagubele economice ale războiului sunt deosebit de grave în Europa, dependenţa sa de petrolul şi gazele naturale ruseşti comprimând întreprinderile şi consumatorii cu facturi mult mai mari pentru
utilităţi, alimente, carburanţi şi altele. Inflaţia a atins luna trecută niveluri maxime de decenii, de 8,6% în cele 19 ţări care folosesc moneda euro şi de 9,1% în Marea
Britanie în luna mai.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XNu pot sa cred, America, Eldorado-ul, națiunea cea mai binecuvântată intre națiunile pământului?
-
asta e praf in ochi la zelenski, Biden zice asa ca sa nu-l ajute pe zelenski cu bani sa poata sa-si refaca tara si sa ramana cu mana intinsa pe la toate tarile sa-l ajute….toate tarile o sa faca la fel cu zelenski….inflatie e atunci cand o sa ajungem si noi si americani precum Africa
-
Asa este cand alegi un guvern cu viziuni comuniste…
Efectul infiltrarii globalistilor si acolo si a politicilor F.E.M…. in toate “marile puteri economice” unde si-ai bagat astia nasul e jale, vezi UE/Europa, SUA/Canada, Australia, NZ … marea civilizatie
-
Absolut adevarat!