Decizia a ajuns acum în mâinile Comisiei Europene, care are puterea de a autoriza introducerea aşa-numitelor alimente noi pe piaţa unică a UE.
Conform legislaţiei actuale a UE, orice aliment care nu a fost consumat „în mod semnificativ” înainte de mai 1997 este considerat a fi un aliment nou. Categoria cuprinde alimente din surse noi, substanţe noi utilizate în alimente şi noi modalităţi şi tehnologii de producere a alimentelor, relatează Euronews, citat de Mediafax.
În cazul în care Comisia ajunge să acorde undă verde viermelui galben, consumatorii europeni vor putea găsi în curând ingredientul în unele produse alimentare, cum ar fi biscuiţi, componentele proteice şi feluri de mâncare pe bază de leguminoase.
Cu toate acestea, o aversiune adânc înrădăcinată faţă de insecte ar putea împiedica viermele de masă să fie primit în bucătăriile europene, cel puţin pe termen scurt.
Un studiu din 2020 al Organizaţiei Europene a Consumatorilor (BEUC) realizat în 11 ţări din UE a constatat că „în medie 10,3% dintre consumatori ar fi dispuşi să înlocuiască carnea cu insecte (76,8% nu, 12,9% nu sunt siguri)”.
Industria insectelor este încrezătoare că amprenta ecologică mai scăzută a insectelor, împreună cu beneficiile lor nutriţionale şi cererea tot mai mare de alimente bogate în proteine, vor împinge sectorul înainte în următorii ani.
Industria prezice că numărul europenilor care consumă alimente pe bază de insecte va creşte în următorul deceniu, ajungând la un total de 390 milioane până în 2030.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XMergem la pescuit cu totii, bete avem momeala (viermi) cumparam din Kaufland sau Lidl.
bun nu stiam ce ne lipseste dar niscaiva carne de lilieci nu aduceti? intreb asa de curios nu de alta!
Da-l dreaq de porc. Il aruncam si mancam viermi.(sau ne manca ei pe noi). Pasarile mor de foame, noi le luam hrana si o aruncam pe a noastra. Sa mance Comisia Europeana, la cati bani pt. dieta primesc lunar, pot sa-si permita sa cumpere viermi.
Special pt Bibart si Elon Musk 🙂
Så nu exageram, nimeni nu-i pune in farurie in stare de agitatie! Ii stiu de mic, de la pescuit, dupå cateva ore de coabitatie nici nu-i mai bagi in seamå. Si prajiti, dupå o zi in care nu ai pescuit nimic – pestii sunt pe disparitie- si tragi si o pålincå, MONDO CANE (filmul) este o consolare pozitivå. SUNT GUSTOSI si picanti!
-
Poftă bună să ai!
Asta e viitorul. Ne pregatesc pentru viitor. Datorita regulilor si prostiilor inventate de acesti homosexuali dezaxacati vom ajunge sa mancam viermi. Poate ati auzit ca au inventat si aprobat carnea de pui facuta in laborator. Omenirea se ducem dracului. Pregatitiva de tot ce poate fi mai rau pentru ca bine nu va mai fi
astia sunt viermi microcipati
Nu i nici un viitor,in Bruxelles se vând de mult la 100de grame in magazinele chinezești,sunt uscați,pui într-un bol și arunci oleacă sare peste ei,in loc de semințe,eu gust de cărbuni, cel puțin aia pe care i am mâncat eu,erau prăjiți in cărbuni …nu se va da rumuni de rând în vânt după ei,dar na..daca Europa ne cere..cu plăcere.
Adica nu e suficient ca vezi si risti sa duci acasa cu produsele de la Kaufland gandaci de bucatarie rosii si negri si ca printre rafturi iti mai sare cate un soarec pe bombeul pantofului, trebuie sa fie si vitrine cu viermi pt fericirea si indestularea clandestinilor .