Masha Amini, o iraniancă în vârstă de 22 de ani, aflată în vizită în capitala țării, Teheran, a fost arestată pe 13 septembrie de „poliția moralității”, pentru că de sub hijabul ei ieșea o șuviță de păr. În închisoare a fost bătută crunt, murind după câteva zile de stat în temniță. La scurt timp după acest eveniment tragic, care arată cât de fragilă este siguranța femeilor într-o țară precum Iranul, zeci de orașe ale țării au fost inundate de oameni ieșiți în stradă pentru a protesta împotriva sistemului islamist extremist.
Lupta pentru libertate a femeilor din Iran, cărora li s-au alăturat și zeci de mii de bărbați, a adus, însă, moartea. Cel puțin 76 de protestatari au fost uciși de forțele de securitate iraniene în cele 11 zile de tulburări declanșate de moartea unei femei în arest, spun activiștii. Iran Human Rights (IHR), o organizație cu sediul în Norvegia, a acuzat autoritățile că folosesc forță disproporționată și muniție reală pentru a suprima disidența. Presa de stat a estimat numărul morților la 41, inclusiv mai mulți membri ai securității, și a dat vina pe „răzvrătiți”.
„Riscul de tortură și maltratare a protestatarilor este uriaș, iar folosirea muniției reale împotriva protestatarilor este o crimă internațională”, a declarat directorul IHR, Mahmood Amiry-Moghaddam.
„Lumea trebuie să apere revendicările poporului iranian pentru drepturile sale fundamentale”.
Biroul Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului a declarat, de asemenea, că este foarte îngrijorat de răspunsul violent al autorităților și le-a îndemnat să respecte dreptul de a protesta pașnic.
Protestele împotriva poliției morale și a legii hijabului, declanșate de moartea tinerei, au evoluat rapid în cea mai serioasă provocare cu care s-a confruntat instituția clericală musulmană șiită din Iran în ultimii ani. Video-urile postate pe rețelele de socializare au arătat femei aruncându-și sfidătoare basma pe foc și tunzându-și părul în public în urale și scandări de „Femei, viață, libertate” și „Moarte dictatorului”, o referire la Liderul Suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Dintre cele 76 de decese, 35 au fost raportate în provinciile Mazandaran și Gilan, la nord de Teheran, și 24 în provinciile din nord-vestul Azerbaidjanului de Vest, populate de kurzi, Kermanshah, Kurdistan și Ilam.
În urma protestelor au fost arestate peste 1.200 de persoane, conform oficialilor iranieni. Printre cei arestaţi se află şi Faeyeh Hashemi, fiica fostului preşedinte al Iranului, Akbar Hashemi Rafsanjani, un aspru critic la adresa actualului regim.
Trimite articolul
XSuntem inumani, mai rau decat animalele in haita !!!Avem creier dar e doar ca sa umpla un gol in craniu. Trist.
-
Puterea corupe, iar puterea absoluta corupe absolut. Varsarea de sange este scuzabila pentru tiranii de orice fel. E valabil in Iran, Rusia, China, Coreea de Nord si chiar in unele tari europene.
Puterea dar mai presus RELIGIA DUSA LA EXTREM.
EXTREMISMUL RELIGIOS duce la evenimente de genul acesta. Indiferent de culoarea religiei extremismul este deosebit de preiculos . Nu se deosebeste cu nimic de dictatura extrema. Nu pot sa sper decat ca invatam din evenimentele astea.
-
Nu e mai periculos ca penelismul de azi de la noi unde hotii condamna la moarte mai ales batranii prin infometare