Submersibilul a reprezentat o sursă de numeroase îngrijorări în mica lume a explorării subacvatice, a amintit regizorul, care a vizitat de numeroase ori epava pentru a produce succesul său planetar din 1997, care a câştigat 11 premii Oscar.
Regizorul pasionat de scufundări a făcut o paralelă între acest nou accident şi scufundarea pachebotului, în 1912, care a provocat moartea a circa 1.500 de persoane.
“Sunt impresionat de asemănarea cu catastrofa Titanicului, în care căpitanul a fost avertizat în mod repetat de prezenţa gheţii în faţa navei sale şi, totuşi, a condus cu viteză maximă într-un câmp de gheaţă într-o noapte fără lună”, a declarat Cameron pentru postul american ABC News.
“Faptul că o dramă foarte asemănătoare, în care avertismentele au fost ignorate”, se produce “în acelaşi loc, (…) este pur şi simplu uluitor”, a spus regizorul filmului “The Abyss”.
“Este cu adevărat suprarealist”, a adăugat el.
Paza de Coastă a SUA a anunţat joi că submersibilul OceanGate, dispărut de duminică în Atlanticul de Nord, a suferit o “implozie catastrofală” în adâncurile oceanului. Cele cinci persoane aflate la bord sunt considerate decedate.
Riscul unei implozii a unui submersibil reprezintă întotdeauna o preocupare de “prim plan” atunci când se construieşte un astfel de dispozitiv, a precizat James Cameron. În 2012, regizorul canadian a devenit prima persoană care s-a scufundat singur în adâncurile oceanului la bordul unui dispozitiv subacvatic proiectat chiar de el.
“Este coşmarul cu care cu toţii trăim de când am intrat în acest domeniu”, a insistat el, subliniind siguranţa impecabilă atinsă de majoritatea jucătorilor din domeniul explorării subacvatice.
Însă “multe persoane din comunitate au fost foarte îngrijorate de acest submersibil” de la OceanGate, a amintit el.
“Un număr de jucători cheie din comunitatea inginerilor specializaţi în scufundări la mare adâncime chiar au scris scrisori companiei pentru a-i spune că ceea făcea este prea experimental pentru a transporta pasageri”.
De la debutul operaţiunilor de căutare, duminică, au apărut detalii referitoare la OceanGate, compania fiind acuzată de potenţială neglijenţă în ceea ce priveşte siguranţa submersibilului său pentru turism subacvatic.
O plângere din 2018 indică faptul că un fost director al companiei, David Lochridge, a fost concediat după ce a avut îndoieli serioase cu privire la siguranţa submersibilului.
Potrivit acestui fost director de operaţiuni maritime, un hublou din partea frontală a dispozitivului a fost proiectat să reziste la presiunea la care a fost supus la adâncimi de 1.300 de metri, nu la 4.000 de metri.
Cameron a fost mişcat şi de moartea lui Paul-Henri Nargeolet, exploratorul francez care este una dintre cele cinci victime ale accidentului. Regizorul îl cunoştea de 25 de ani pe acest bărbat poreclit “Mr. Titanic” datorită numeroaselor sale scufundări în zona în care se află epava pachebotului.
“Îmi este aproape imposibil să accept că a murit tragic în această manieră”, a spus el.
Cei cinci pasageri ai submersibilului dispărut în apropierea epavei Titanicului sunt consideraţi morţi, a anunţat joi compania OceanGate, organizatoarea expediţiei.
Patronul OceanGate, americanul Stockton Rush, se afla la bord alături de un bogat om de afaceri britanic, Hamish Harding (58 de ani), francezul Paul-Henri Nargeolet (77 de ani) şi de magnatul pakistanez Shahzada Dawood (48), însoţit de fiul său Suleman (19), ambii având şi naţionalitate britanică.
Preţul unui loc a fost de 250.000 de dolari.
Submersibilul Titan, cu o lungime de aproximativ 6,5 metri, s-a scufundat duminică şi era aşteptat să reapară la suprafaţă peste şapte ore, dar contactul s-a pierdut la mai puţin de două ore de la plecare.
Reprezentanţii Pazei de Coastă a SUA au declarat că, potrivit rămăşiţelor găsite, submersibilul a suferit o “implozie catastrofală”.
Sursa: AGERPRES
Citește și:
Cei cinci pasageri ai submersibilului căutat în Atlantic sunt morţi
Au fost descoperite „resturi” în Atlantic aproape de locaţia unde se află scufundat Titanicul
Trimite articolul
XAutoritatile stiau inca de Luni despre implozie dar au continuat circul cautarilor supraviatuitorilor.
Puteti vedea pe youtube implozia unor vagoabe cisterna la 1 atmosfera ca sa puteti intelege magnitudinea unei implozii la 300 de atmosfere – au fost striviți ca niste gandaci si au murit instantaneu.
De remarcat ca submarinul fusese autorizat pentru adancimi de 1500 de metri dar el era utilizat la adancimi de 3000 m+.
Pai, acest bestial caz ar trebui sa faca obiectul de studiu in clasele primare, de cum nu trebuie sa se construiasca un mini-batiscaf!
-
Cred ca ar fi fost totusi bun pentru a vizita pasajul din Micalaca cand se inunda.
-
Sau pentru croaziere de agrement sub Mureselul navigabil
-