SUA. Democrata a fost primită călduros într-un campus universitar din capitala americană, cei prezenţi cântând „încă patru ani!”, la doar câteva ore după ce Joe Biden şi-a anunţat candidatura.
Declarându-se „mândră” să candideze alături de liderul octogenar, Kamala Harris a insistat asupra restricţiilor de avort impuse de aleşi „extremişti” în toată ţara – o problemă în care este foarte angajată.
„Trăim într-o epocă în care atât de multe dintre libertăţile noastre câştigate cu greu sunt atacate”, a criticat ea, acuzând opoziţia republicană că vrea să interzică avortul pe întreg teritoriul.
Administraţia Biden pariază pe faptul că avortul i-ar putea mobiliza din nou baza pentru alegerile prezidenţiale din 2024 – aşa cum a fost cazul la alegerile de la jumătatea mandatului, în noiembrie anul trecut.
După decizia Curţii Supreme care a aruncat în aer protecţia constituţională a dreptului la avort, democraţii, în special cei mai tineri, s-au prezentat la urne în masă.
În favoarea acestui drept au votat şi mai multe state cu majoritate conservatoare. Potrivit sondajelor, majoritatea americanilor doresc să protejeze accesul la întreruperea voluntară a sarcinii.
Un semn că democraţii încearcă să înscrie cu ocazia următoarelor alegeri? Tricouri cu sloganul „avortul este pe buletinul de vot” au fost împărţite la intrarea în amfiteatrul unde a vorbit Kamala Harris.
Stephanie Nash, şefa unei asociaţii care facilitează avorturile în Virginia, a luat unul, promiţând că „va continua lupta”.
Această femeie de culoare este încântată să o vadă pe Kamala Harris, prima femeie şi prima persoană de culoare care a fost vicepreşedinte, că „se foloseşte de funcţia sa pentru a-şi face vocea auzită”.
„Abia aşteptam să o văd!”, adaugă Naudia Thurman, o studentă afro-americană de 19 ani, care „speră” ca problema avortului să fie decisivă în 2024. Totuşi, „cred că ar fi important să fie şi Biden aici”, judecă studenta la psihologie, potrivit căreia femeile sunt prea des obligate să preia iniţiativa în această problemă.
Deşi catolic practicant, Joe Biden a devenit şi el un apărător ferm al dreptului la avort în faţa atacurilor din partea dreptei americane religioase.
Pentru prima sa vizită după anunţul candidaturii, preşedintele democrat a ales să se înconjoare de muncitori americani. Ofensiva pe lângă clasa de mijloc este o altă prioritate a tandemului Biden-Harris pentru 2024.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAceasta individa & vicepreședinta Kamala Harris, cu siguranta ca astăzi nu ar fi trait si nimeni n-ar fi auzit de ea, daca legea pt. care lupta cu atata ardoare, ar fi fost in vigoare la data la care a ajuns sa vada lumina zilei.
-
Si ce daca?
-
Probabil esti unu’ din fanaticii cre(ș)tini, cei care se aseamana din ce in ce mai mult cu regimul din Iran, Afganistan si alte state conduse de nebuni.