“Dacă noua administraţie (americană) va căuta pacea, nu continuarea războiului, ar fi mai bine dacă facem comparaţia cu cea anterioară”, condusă de preşedintele democrat Joe Biden, a remarcat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin la conferinţa sa de presă zilnică.
Întrebat despre o declaraţie a candidatei democrate Kamala Harris, care înainte de a pierde alegerile a spus că Vladimir Putin “îl va mânca pe Trump la masa de prânz”, Peskov a răspuns cu o glumă:
“Putin nu mănâncă oameni”.
Donald Trump a promis în mod repetat că, dacă ajunge din nou preşedinte al SUA, va pune capăt “în 24 de ore” războiului declanşat prin invazia rusă în Ucraina, afirmaţie pe care Peskov a fost solicitat joi să o comenteze.
“În mod evident, a fost într-un fel o exagerare când a spus că va reuşi într-o singură noapte”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Totuşi, el a asigurat că Moscova “nu uită” declaraţiile viitorului preşedinte al SUA că acesta “intenţionează să propună ceva pentru soluţionarea crizei ucrainene înainte de învestitura sa”.
Dmitri Peskov a insistat că preşedintele Putin a asigurat în numeroase ocazii că este dispus să dialogheze cu toate părţile pe baza egalităţii şi a respectului pentru interesele şi preocupările reciproce. El nu a exclus posibile contacte între Putin şi Trump înainte de învestirea preşedintelui ales al SUA pe 20 ianuarie.
Deocamdată, Vladimir Putin nu l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria sa în alegeri, deşi numeroşi lideri i-au adresat mesaje de felicitare preşedintelui ales al SUA, inclusiv principalul aliat al Kremlinului, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.
“Nu ştiu încă nimic despre vreo intenţie a lui Putin de a-l felicita pe Trump”, a spus Dmitri Peskov joi, la conferinţa de presă, după ce câteva ore mai devreme afirmase, potrivit agenţiei TASS, că liderul de la Kremlin nu are în vedere să îi transmită felicitări preşedintelui ales al SUA.
“Vă sugerez să vă amintiţi că vorbim despre alegeri desfăşurate într-o ţară care este neprietenoasă faţă de noi, o ţară care este implicată în conflictul asupra Ucrainei”, a explicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin lipsa până în acest moment a unui mesaj de felicitare pentru Trump.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XLasá cá nea Putin íl face cetátean de onoare a Rusiei pe Donald Duck si gata cu povestile euro-ucrainiene…. masinária de máncat bani en gros si índesat.
-
Nu te agita ca rusnacul ce cara capace de WC, ca tot nu vei primi ceasuri si paltoane.
Trump este presedintele SUA adica varful de lance al colonialismului si imperialismului criminal mondial.
Trump nu dicteaza nimic in fata Tarului Rusiei. Nimic. Niciodata.
Bolboroselile lui Trump sunt de fatada. Imperiul Minciunii isi traieste ultimele clipe si China si Rusia stiu asta.
-
Ti-au explodat croampele mujice.
-
Copiii dumitale ce spun când te văd în ce prostii crezi?
-
Păi nu întâmplător l-au internat la Zam 😁
-
Cred că a scăpat de acolo 😂 trebuie adus înapoi
-
-
-
Încă o zi în care ai amânat tratamentul 🤷♂️