Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, Washingtonul pare să fi luat deja o decizie în acest sens.
“Orice decizie de acest gen luată de Occident (…) este dovada suplimentară a caracterului justificat, necesar şi fără alternativă al operaţiunii speciale” din Ucraina, a adăugat Peskov.
Marţi, preşedintele american, Joe Biden, a asigurat că Statele Unite “lucrează” pentru a autoriza Ucraina să folosească rachete cu rază mai lungă de acţiune împotriva Rusiei.
“Lucrăm la asta”, a spus liderul de la Casa Albă, întrebat în legătură cu solicitarea insistentă a omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care vrea să poată lovi bazele din care îşi lansează atacurile armata rusă.
Kievul le cere aliaţilor săi să ridice restricţiile pentru a-i permite să lovească în adâncime pe teritoriul Rusiei ţinte militare considerate “legitime”, cum ar fi bazele aeriene de pe care decolează avioanele care bombardează Ucraina.
Surse au declarat săptămâna trecută pentru Reuters că SUA se apropie de un acord vizând livrarea de astfel de arme Ucrainei, dar Kievul va trebui să aştepte câteva luni, până la reglementarea unor probleme tehnice.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XRușii amenință la fel de des precum mint.
După logica mincinosului oficial de la Kremlin, invazia rusă din februarie 2022 e justificată de ceva ce s-ar putea întâmpla la finalului anului 2024. Și ăștia mai sunt luați în serios 😁. Minciuna cu naziștii de la Kiev pare nevinovată comparativ cu trăsnaia asta. Regimul de la Kremlin devine o bufonerie de 2 ruble.
Tactica veche bolsevica: acuza-i pe ceilalti exact de ceea ce esti tu vinovat