Rusia. Într-o discuţie telefonică regulată cu presa, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a infirmat, de asemenea, supoziţiile conform cărora preşedintele rus ar folosi sosii, calificând aceste supoziţii drept „farsă absurdă”.
Jurnalişti l-au întrebat pe Peskov despre starea de sănătate a lui Putin după ce o informaţie din surse nespecificate, postată pe canalul rus Telegram şi culeasă dintr-o media occidentală, susţinea că preşedintele rus s-a confruntat cu o gravă problemă de sănătate duminică seara.
Vladimir Putin, luptător amator de judo care şi-a cultivat multă vreme o imagine de „bărbat de acţiune”, a împlinit 71 de ani pe 7 octombrie. El menţine un program intensiv de întrevederi şi apariţii publice, multe dintre ele televizate.
Programul său recent a inclus, de asemenea, o vizită în China săptămâna trecută, cu escale în două oraşe ruse pe drumul de întoarcere.
Într-un interviu din 2020, Putin a negat zvonurile persistente conform cărora el ar folosi sosii, chiar dacă a recunoscut că i s-a propus în trecut să folosească una, din raţiuni de securitate.
Anul acesta, în aprilie, Peskov a spus că discuţiile despre sosii sunt ”o altă miciună” şi că starea de sănătate a lui Putin este „de invidiat”.
Tot în timpul convorbirii de marţi cu presa, Peskov a declarat că Moscova are cunoştinţă despre un nou pachet de sancţiuni ce s-ar pregăti împotriva Rusiei în legătură cu acţiunile sale militare în Ucraina, dar că aceste sancţiuni nu sperie Rusia.
Potrivit lui Peskov, Rusia se află sub sancţiuni de multă vreme şi este pregătită să trăiască sub incidenţa lor alţi 5-10 ani.
Totodată, Peskov a afirmat că resursele Occidentului pentru sprijinirea Ucrainei cu arme şi muniţii sunt limitate.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai spus marţi că serviciile de securitate ucrainene se află sub „controlul strâns” al SUA şi Regatului Unit. El a făcut această declaraţie cu referire la articolul publicat în Washington Post care titra că ”Spioni ucraineni cu strânse legături cu CIA duc un război din umbră împotriva Rusiei”.
Nu în ultimul rând, Peskov a reiterat apelul Kremlinului pentru un armistiţiu cât mai grabnic în conflictul dintre Israel şi Hamas, precum şi pentru un acord de pace bazat pe crearea unui stat palestinian.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XClovnul Peskov minte cum respira
Biden e mort de cativa ani dar asta nu-l opreste sa fie presedinte.
Regina era moarta din 2012 – o tineau astia ca trebuia indeplinita misiunea de genocid prin seruri din 2020.
Putin doar nu s-o lasa mai prejos – mai gasiti voi vreo legatura intre pozele celor 3 cu cele de acum 10-15 ani?
Dar Michael Obama? S-a prins cineva ca e barbat?
Dormiti in cizme.
-
vai de mine, lumea e plina de zombii 😀
Eu personal chiar il cred pe dl Peskov , dl Putin e perfect sanatos si va avea o viata luuuunga ! cred ca va depasi cu usurinta 100 de ani , dar ce spun eu 100 , precis va prinde 150 de ani , doar a facut sport , nu ???
Si chiar daca !!! chiar daca …. il vor impaia pe dl Putin si il vor tine la Kremlin inca 300 de ani , sa vada tot rusul ce conducator capabil si patriot au tara lor
Sunt ferm convins caci cu dl Putin impaiat , vor luat sfarsit toate problemele de potenta a barbatilor rusi afectati …. cum il vor privi pe dl Putin . cum ,, catargul ,, e pregatit pt onor !
Ba chiar si problemele de natalitate vor fi rezolvate , orice rusoaica sterila va ramane gestanta instant privind spre maretul conducator …… Statuile cu dictatorii N . Coreeni vor fi negi de piele pe langa ce statui il asteapta pe dl Putin odata crapat …
De i ar crepa capul in patru s ai crepe ! 🤔🤔🤣🤣🤣🤣
-
👋😆😆 Până și sosiile lui Putin râd de prostiile scoase pe gură de Peskov. Când vorbește Zaharova se tăvălesc pe jos de râs
-
Tu ai ascultat-o pe Zaharova? Vocea ratiunii pe langa decrepitii din imperiul minciunii.
Dar asa v-a lasat Dumnezeu sa aveti urechi si sa nu auziti si ochi dar sa nu vedeti ca sa va pierdeti sufletele in Sheol si trupurile in Siberia.-
Cand nebunii au scapat de la ospiciu si se orcesc pe internet… Zaharova aia, la imaginea careia tu ai erectii matinale, are sange-n vodca si vorbeste prostii de dimineata pana seara. Doar cei ca tine pun botul la aberatiile scoase de fiinta aceea alcoolica, purtator de cuvant al imperiului raului absolut.
-
Te las pe dumneata să îi sorbi cuvintele Zaharoavei, dar te vei îmbăta de la aburii de alcool degajați
-
-
-
Vezi ca blestemele se intorc impotriva ta si a familiei tale ! Chiar daca esti anonim, tot te vor gasi !
-
Esti in stare de orice pentru bani? Te-a blestemat pe tine? Legat de familie, tu esti unul care ti-ai vinde-o daca ai primi bani, asta e sigur!
-
Orcii fac ce stiu ei mai bine, ticalosii si amenintari
-
Asa este cococodobelc. In schimb voi, ati trecut la fapte. Va vindeti tara la hectar. Chiar, cat mai este ha? Muriti pe front sa aparati pamantul vandut? Sau asa, de principiu? Am vazut ca ati vrea pace, s-au terminat pamanturile? Josnici puteti fi…
-
Tu iti mananci scamele din buric, balbaitule, dar te-ai trezit sa comentezi pe internet
-
Si tu ce faci in afara de faptul ca respiri degeaba?
-
-
Spune mi cand m am balbait eu. Maaa rapciugosule, tu nu legi doua cuvinte si ma faci balbait? Te-ai facut de ras in direct la radio, ce discutam? Rusinea rusiei partea de vest, ce esti tu.Te-a dat afara din emisie, agramatule care nu legi doua cuvinte.
-
Du-te si te balbaie la alta masa
-
-
Cred ca iar ai avut pauza la canalul tau preferat: p-rnohub.
-
Tu esti obsedat de porhub, la fel cum ciolovecul balbait e obsedat de Pomohaci. Voi cu siguranta aveti probleme de ordin sexual, o aveti mica si nu se scoala decat daca va agitati urland in gura mare lozinci orcesti.
-
-
-
🤔🤔🤔😂😂😂😂 Deja simt asa un fior de
,, teama ,, cum imi da tarcoale printre fese , altii o numesc besi na , insa eu stiu ca e teama personala pentru blestemele ce se intrevad la orizont !
Nu faci tu un bine ? pune o vorba buna pe langa stapanul tau , piticul sportiv si nemuritor , sa opreasca blestemele !…. please !!!
Doar e stiut faptul ca el poate face orice .
Am inteles ca in tot sistemul solar cand pronunti numele acestui barbat adevarat , acestui erou , acest nume produce groaza printre extraterestri …pana si martienii se spune ca se ascund prin tuneluri si baze subterane ….
mars ma gulie oparita cu tampenile tale babesti , bosorog senil !
-
Ai uitat să-ți iei medicamentele?
😂😂😂😂 Nuuuuu !!! ma paduche , eu nu uit in veci sa mi iau picaturile , insa le iau cu mare seriozitate si in cantitatea prescrisa de retzeta , doi litri pe 24 h 🤔😂😂😂 …. insa pe tine nici toate pastilele nu te mai salveaza , din moment ce esti deranjat de comentariu meu , e clar in ce tabara te prostituezi 🤣🤣🤣