“Suntem deschişi unei soluţii politice şi diplomatice bazată pe respectarea intereselor noastre legitime, pe luarea în considerare a realităţilor create de-a lungul multor ani şi care au condus la situaţia actuală”, a indicat Lavrov.
Dar “aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă, iar în condiţiile în care nu sunt dispuşi să ţină cont de interesele noastre şi de situaţia de pe teren sunt puţine şanse să se ajungă la un acord la masa negocierilor. Nu se întrevăd astfel de opţiuni”, a argumentat şeful diplomaţiei ruse. Prin urmare, “a vorbi despre masa negocierilor nu este posibil în acest moment”, a punctat el.
Aceasta pentru că Washingtonul şi aliaţii săi continuă “să viseze la o înfrângere strategică” a Rusiei, cu toată că, după ce a văzut recentele progrese ale trupelor ruse pe câmpul de luptă, “Occidentul deja nu mai vorbeşte despre victoria sa, ci despre cum să evite ca (preşedintele rus Vladimir) Putin să câştige”, a continuat Lavrov.
Mai devreme, atât Kremlinul, cât şi un oficial american neprecizat au susţinut că nu este adevărată o relatare a agenţiei Reuters, care citează trei surse ruseşti ce afirmă că la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an Putin a propus Washingtonului, prin intermediari, o încetare a focului în Ucraina şi îngheţarea conflictului de-a lungul liniei frontului, Rusia păstrând teritoriile ucrainene deja ocupate, dar Washingtonul a respins propunerea, invocând inclusiv argumentul că nu doreşte să discute un armistiţiu fără Ucraina.
În interviul acordat săptămâna trecută jurnalistului american Tucker Carlson, Putin a spus că Statele Unite controlează guvernul de la Kiev, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ascultă numai de instrucţiunile Washingtonului, care-i indică să nu negocieze, aşadar orice negociere depinde de SUA.
Ultimele negocieri de pace ruso-ucrainene au avut loc în martie-aprilie 2022 la Istanbul, la o lună după lansarea invaziei ruse în Ucraina. Ulterior, Kievul a condiţionat orice tratative cu Moscova de retragerea totală a trupelor ruse din Ucraina (inclusiv din Crimeea) şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional. De partea sa, Rusia cere de atunci Kievului să accepte pierderea Crimeii şi a teritoriilor ucrainene ocupate de armata rusă şi le reproşează responsabililor ucraineni că s-au retras de la negocierile de la Istanbul pentru că aşa le-a cerut Washingtonul.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XRusu si mizeria umana ! …. sa afirmi cum ca ….. “aceia care ne-au declarat război ,, nu face decat sa arate cat de mizerabila e politica rusa la ora actuala ….citind declaratiile acestui rebut uman , iti vine sa vomiti !
Cei care au probleme strigă acum după pace și negociere , deși tot ei au inițiat războiul acesta
NU va fi nicio pace. Si daca ar vrea Putin sa faca pace, nu se poate din cauza ca au niste obiective ce trebuie atinse altfel minoritatea rusa nu va fi in siguranta si serpii se vor pune din nou pe muscat. Doar atat stiu sa faca,
Ori demilitarizarea si neutralitatea Ucrainei trebuie sa fie facuta pe teren in minim 5 ani de razboi adica prin 2027 iar denazificarea se va face in 20-30 de ani. Prin rusificarea Ucrainei. Alta cale nu exista.
Ucraina isi va primi inapoi teritoriile doar dupa ce ni le va da pe ale noastre inapopi. Adica niciodata.
-
Matele nu consumi vodka Kremlinskaya ca tot omul, ci o injectezi direct 😂
-
Ai asimilat prea multe radiatii de la pamantul sapat cand ati invadat Cernobalul?
E clar că Lavrov, ca membru al regimului autocrat de la Kremlin, trăiește în lumea fantasmelor politice putiniste. Practic, ce spune el, sună cam așa: noi vrem negocieri, dar nu vrem să negociem nimic.
Javrov, Putler si lacheii lor sunt ca banditii care ti-au intrat in casa, ti-au violat nevasta, ti-au omorat copiii, ti-au dat foc la masina, ti-au furat totul, iar apoi spun ca nu sunt nici un fel de probleme, cata vreme pot sa pastreze si apartamentul. Cele mai josnice entitati, adevaratii reptilieni, vampiri distrugatori ai civilizatiei si bunului simt
-
Si ce treaba are lumea civilizata cu ce faceti voi intre voi acolo? Atata doar ca poate sa apara cosangvinizarea in rest…
-
Cum naiba se face ca tu apari repede la orice comentariu impotriva RuZZiei, tinandu-i apararea din toate puterile. Nu aperi Romania sau Europa, ci doar RuZZia. Au observat asta si altii, bre rusnacule balbait
-
Lavrov băiat gigel
Individul ăsta minte și când își spune numele. Nu-l cheamă Serghei Lavrov, ci Serghei Kaghebedovici Lojov Lavrov. Vorbitorii de rusă vor înțelege 😁