Canalul, cunoscut sub numele de Dozhd în limba rusă, a fost acuzat că difuzează conţinut care susţine invazia Rusiei în Ucraina. Postului TV i s-a ordonat să îşi înceteze emisia pe 8 decembrie.
Reprezentanţii TV Rain au calificat acuzaţiile drept „nedrepte şi absurde” într-o postare pe reţelele de socializare. Totodată, ei au anunţat că se vor supune ordinului, dar postul va continua să emită pe YouTube.
Consiliul Naţional al Presei Electronice (NEPLP), autoritatea de reglementare a mass-media din Letonia, a explicat că decizia de revocare a fost luată „în legătură cu ameninţările la adresa securităţii naţionale şi a ordinii publice”.
Canalul a fost blocat în Rusia la începutul lunii martie, la doar câteva zile după ce Moscova a invadat Ucraina.
Mulţi angajaţi au fugit atunci din Rusia, iar ulterior au început să lucreze la reconstrucţia postului în străinătate. Este una dintre numeroasele instituţii media independente care şi-au mutat operaţiunile în afara Rusiei sau le-au suspendat de la invazie.
La începutul acestei luni, NEPLP a amendat canalul cu 10.000 de euro pentru că a afişat o hartă în care Crimeea ocupată era prezentată ca făcând parte din teritoriul Rusiei.
De asemenea, canalul a fost cenzurat pentru că a numit armata rusă „armata noastră” într-un reportaj despre modul de aprovizionare a recruţilor. Ca urmare, unul dintre angajaţi a fost concediat.
Serviciul de securitate de stat (VDD) a investigat incidentul şi a anunţat că a avertizat în repetate rânduri cu privire la „diversele riscuri generate de aşa-numita presă independentă din Rusia care îşi relochează activitatea în Letonia”.
VDD a mai spus că riscurile includ posibilele legături ale reprezentanţilor mass-media cu serviciile de informaţii din Rusia.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!