Lionel Richie, Katy Perry şi Take That vor face parte din line-up-ul eclectic al concertului prilejuit de încoronarea regelui Charles al III-lea, care va avea loc luna viitoare, eveniment promovat de organizatori ca o şansă de a celebra un nou capitol în istoria Marii Britanii, informează Reuters şi AFP.
Ceremonia oficială a încoronării lui Charles al III-lea, care a devenit rege după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, în septembrie anul trecut, va avea loc la Westminster Abbey, sâmbătă, 6 mai.
În ziua următoare, atenţia se va îndrepta către Castelul Windsor, la vest de Londra, unde un public de 20.000 de oameni, alături de invitaţi speciali, vor participa la concertul de încoronare, transmis de asemenea la televiziune şi la posturile de radio.
”Să urc pe scenă alături de ceilalţi artişti cu prilejul concertului de încoronare este un eveniment unic în viaţă şi va fi o onoare şi o bucurie”, a spus cântăreţul american Lionel Richie.
Line-up-ul îi mai include pe vedeta de operă Andrea Bocelli, cantautoarea Freya Ridings, bas-baritonul galez Bryn Terfel, precum şi pe compozitorul de muzică soul Alexis Ffrench.
Lista artiştilor a fost anunţată de Compania Britanică de Radiodifuziune (BBC), care va produce şi difuza spectacolul.
În plus, ”Corul încoronării”, care reuneşte grupuri corale comunitare şi cântăreţi amatori din tot Regatul Unit, va concerta alături de ”Corul virtual”, format din cântăreţi de pe teritoriul Commonwealth.
Potrivit BBC, în punctul culminant al concertului, clădiri emblematice de pe întreg teritoriul Marii Britanii vor fi luminate cu ajutorul unor proiecţii, lasere, drone şi spectacole de lumini.
”Va include o gamă variată de genuri muzicale, de la pop la muzică clasică, alături de recitări şi recitaluri de dans care vor reflecta artele şi cultura de pe întreg teritoriul regatului Unit şi al Commonwealth”, a mai precizat BBC.
Anunţul programului acestui concert confirmă informaţiile apărute în presă referitoare la refuzul unor vedete britanice de primă clasă de a participa, printre care Elton John, Adele, Ed Sheeran sau Harry Styles, scrie AFP.
Anul trecut, cu prilejul aniversării a 70 de ani de domnie a reginei Elisabeta a II-a, Queen + Adam Lambert, Duran Duran, Alicia Key, Rod Stewart şi Diana Rosse au cântat în faţa Palatului Buckingham. Elton John a transmis un omagiu înregistrat.
Încoronarea regelui Charles al III-lea, primul astfel de eveniment de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a în 1953, suscită pentru moment un slab entuziasm din partea britanicilor, îngrijoraţi de creşterea preţurilor care au provocat o gravă criză socială şi care au trăit deja, într-un singur an, jubileul reginei Elisabeta a II-a – în iunie anul trecut-, apoi funeraliile suveranei, în septembrie.
Potrivit unui sondaj realizat de institutul YouGov şi publicat vineri, aproape două treimi dintre britanici (64%) şi 75% dintre tineri nu sunt interesaţi de încoronare, însă 46% cred că vor privi transmisiunile televizate sau vor participa la anumite festivităţi de pe agenda evenimentului, potrivit AFP.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XBani aruncati , in loc sa ajute omenirea, ei fac abuz de putere pe bani oamenilor.