Este cel mai scurt mandat din istoria Marii Britanii, 44 de zile. Acest record negativ era deţinut până acum de George Canning, care a murit în 1827, după 119 zile de mandat. Liderul Partidului Laburist (opoziţie), Keir Starmer, precum şi liderul Partidului Liberal-Democrat (opoziţie), Ed Davey, au cerut convocarea imediată a alegerilor legislative anticipate. Partidul Conservator încearcă să evite noile alegeri, întrucât este devansat în preferinţele electorale de opoziţia laburistă.
Premierul a mai declarat că l-a anunţat pe Regele Charles al III-lea despre decizia pe care a luat-o. „Voi rămâne ca premier până când un succesor va fi ales”. Liz Truss şi-a început declaraţia spunând că a intrat în funcţie „într-un moment de mare instabilitate economică şi internaţională”. Marea Britanie a fost „ţinută pe loc prea mult timp de o creştere economică scăzută”, a spus ea. AAceasta a precizat că a fost aleasă de partidul său cu un mandat pentru a schimba această situaţie.
Guvernul său „a obţinut rezultate în ceea ce priveşte facturile la energie” şi „a stabilit o viziune pentru o economie cu impozite reduse şi creştere economică ridicată, care să profite de libertăţile oferite de Brexit. Recunosc însă că, dată fiind situaţia, nu pot îndeplini mandatul pentru care am fost aleasă de Partidul Conservator”, a mai spus ea înainte de a-şi anunţa demisia.
Cum s-a ajuns aici?
La 23 septembrie, cancelarul (n.r echivalentul ministrului de finanţe de la noi) Kwarteng, acum demis, a introdus cele mai mari reduceri de taxe din Marea Britanie din ultimii 50 de ani, estimate la aproximativ 45 de miliarde de lire sterline pe o perioadă de cinci ani. Investitorii au respins categoric noul plan economic, numit „Trussonomics”, cu referire la Reaganomics, politicile economice orientate spre ofertă adoptate în SUA sub Ronald Reagan în anii 1980 – ideea că o reducere a taxelor pentru bogaţi le-ar oferi şansa să investescă mai mult şi acest lucru în timp ar duce la creştere economică ce ar ajuta toţi cetăţenii.
Pieţele globale au reacţionat la această politică controversată prin vânzarea de active susţinute de Regatul Unit şi împingând moneda britanică, lira sterlină, la o evaluare de 1,03 dolari, cea mai scăzută valoare din istorie în raport cu dolarul, înainte de a creşte în cursul săptămânii.
Anunţul noului plan al lui Kwarteng şi Truss a declanşat, de asemenea, o vânzare a obligaţiunilor guvernamentale – considerate în mod obişnuit investiţii destul de sigure – care a fost atât de extremă încât Banca Angliei a intervenit şi a cumpărat obligaţiuni în valoare de 65 de miliarde de lire sterline „pentru a restabili condiţiile de ordine pe piaţă” şi pentru a salva sistemul de pensii al ţării, potrivit Vox.
Unul dintre motivele pentru care Trussonomics a fost atât de neliniştitor a fost ideea că reducerile de taxe vor fi finanţate prin împrumuturi suplimentare. Marea Britanie are deja o povară semnificativă a datoriei publice – fără noi impozite, a avertizat Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară din Marea Britanie, datoria publică ar creşte la 320% din PIB-ul Marii Britanii în 50 de ani, de la 96%, sau 2,4 trilioane de lire sterline, în prezent.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a fost de acord, lansând un avertisment aproape fără precedent împotriva reducerilor de taxe, care a devalorizat şi mai mult lira sterlină. „Natura măsurilor britanice va creşte probabil inegalitatea”, a declarat creditorul mondial, îndemnând guvernul să „ia în considerare modalităţi de a oferi sprijin care [sunt] mai bine direcţionate şi să reevalueze măsurile fiscale, în special cele de care beneficiază persoanele cu venituri mari”, potrivit FT.
În timp ce Truss şi Kwarteng şi-au menţinut iniţial decizia de a reduce impozitele pentru unii dintre cei mai bogaţi britanici şi de a crea stimulente speciale pentru corporaţii – inclusiv reduceri de taxe şi modificări ale reglementărilor, insistând că reducerile de taxe vor stimula mai multe investiţii în economie – Kwarteng a anunţat o revenire parţială asupra planului la 3 octombrie. Acest lucru a impulsionat temporar pieţele, dar lira sterlină şi-a continuat prăbuşirea, înregistrând o oarecare revenire săptămâna trecută, pe fondul previziunilor privind o inversare mai puternică a politicii. Între timp Truss, într-o încercare de a-şi spăla imaginea, l-a înlocuit pe cancelar şi mai mulţi mebri ai cabinetului.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XO femeie de caracter, jos pălăria!
Nu avea ce cauta ca prim-ministru. Declaratii si masuri negandite, una dupa alta. Bine ca dispare o figura neagra in istoria Marii Britanii.