Eclipsa lunară – prima din acest an – va fi vizibilă în faza sa de totalitate pe continentul american, în mare parte a insulelor din oceanele Pacific și Atlantic, precum și în Vestul extrem al Europei și al Africii.
Acest fenomen se produce de aproximativ două ori pe an, când Soarele, Terra și Luna sunt perfect aliniate, iar Luna se află în faza sa plină.
Satelitul nostru natural ajunge în umbra Terrei, care devine un paravan în fața razelor solare, și își pierde puțin câte puțin acea strălucire albă.
Însă strălucirea sa nu se va stinge complet: Terra continuă să trimită spre Lună lumina Soarelui, prin raze care capătă o tentă roșcată.
Această culoare roșiatică se datorează luminii Soarelui care este filtrată prin atmosfera terestră, a cărei componentă roșie este puternic refractată și deviată în umbra Pământului proiectată asupra Lunii.
În România, acest fenomen poartă denumirea de ‘Lună sângerie’.
Eclipsa va dura aproximativ șase ore, iar faza ei de totalitate – când Luna este complet acoperită în umbra Terrei – va dura puțin mai mult de o oră.
În România se va vedea doar începutul eclipsei, pe 14 martie la ora 06:30, după care Luna va apune, precizează Observatorul Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’ din București.
Câteva zile mai târziu, pe 29 martie, o eclipsă parțială de Soare va putea fi văzută într-o anumită parte a globului terestru.
Ea va fi vizibilă în estul Canadei, Europa, nordul Rusiei și nord-vestul Africii.
La fel ca în cazul eclipsei lunare, o eclipsă solară se produce atunci când Soarele, Luna și Terra sunt perfect aliniate. Dar, de această dată, Luna este cea care se interpune între Soare și Terra și acoperă astrul, total sau parțial.
Chiar și în cazul unei eclipse parțiale, Soarele nu trebuie observat direct cu ochiul liber, ci doar cu ajutorul unor ochelari speciali. Razele sale pot arde retina și acest fapt poate avea consecințe ireversibile asupra vederii.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!