Poneiul, numit “Dolly”, a fost ucis de un lup în luna septembrie, când păştea împreună cu un alt ponei deţinut de familia von der Leyen în apropiere de Hanovra, în nordul Germaniei.
“Întreaga familie este extrem de tulburată de această veste”, a declarat atunci purtătorul de cuvânt al şefei Comisiei.
Acum, autorităţile competente au permis ca lupul în cauză să fie împuşcat, potrivit Euractiv.
„A fost solicitată o derogare de la legislaţia privind conservarea şi a fost luată în considerare în conformitate cu cerinţele legale. Acestea au fost îndeplinite”, a declarat vineri, 9 decembrie, un purtător de cuvânt al administraţiei municipale relevante, pentru cotidianul german TAZ.
Lupul este un aşa-numit “lup-problemă” – un concept din legislaţia germană privind conservarea care se aplică atunci când un lup atacă în mod repetat animalele de fermă şi care facilitează obţinerea unui permis excepţional de împuşcare.
Potrivit purtătorului de cuvânt, animalul a ucis în total 12 oi şi vaci, în afară de ponei.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XȘi pentru împușcarea Ursulei, când vor emite un ordin?
-
Confunzi UE cu Rusia. Ai aterizat prea la vest 🤷🏻♂️
-
Ai perfectă dreptate, corupții trebuie protejați. Pentru asta Rusia nu are nici o vină.
-
Altul care visează la paradisul putinist din iadul occidental 😁… Să ne trimiți o felicitare de Anul Nou din Piața Roșie 😉
-
-
Da care-i vina lupului?! Trebuia sa-o cante pomeiului?!
Pai, conform criteriului absurd al corectitudinii-politice, peștișorul auriu e cu mult mai c.p. decat rechinul alb, un baset decat un pit-bull, un ponei decat un lup, samd.
De când a venit asta numai dezastre
-
In Germania a bagat toata armata in rahat, prin incompetenta ei si nemtii au facut sa cada pe scara in sus, si s-au scapat de ea trimitind-o la Brüssel. ( auzi tu: marirea turelei la tanc, pentru ca gravidele sa poata intra, 8 ore de serviciu pentru militarii din Afganistan, etc.)
Ce mentalitati “democratice” si prin zona pe unde traieste ursula!! i-auzi, cica: ” …solicitată(ursula) o derogare de la legislaţia privind conservarea..” ; ..” Lupul este un aşa-numit “lup-problemă” – un concept din legislaţia germană..” ;”Întreaga familie este extrem de tulburată de această veste” ; ” Acum, autorităţile competente au permis ca lupul în cauză să fie împuşcat”.. wow, a fost nevoie doar ca emotia ursulei sa fie deranjata pentru ca sa se faca derogar SPECIALA pentru poneiul ursulei ! Dar de ce ursula asta , iubita natiunii si a oiropei, nu s-a gandit sa-i duca lupului de mancare,poate ca nu mai gasea vanat(tot din cauza ca a fost impuscat).. Asta e mentalitate nazista, adica nu ai de mancare ,venim noi si te impuscam! Sincer, nu vad nici o diferenta intre practicile ursulei si cele ale dictatorilor din Est!
Pe de alta parte, vad ca suntem acuzati noi, romanii, ca actionam emotional la votul mizerabil al austriei la adresa noastra… In acelasi timp, este acceptat a reactia emotionala a ursulei fata de uciderea poneiului de catre lup… la fel si cu coruptia: suntem acuzati de coruptie de mai multi ani(tot de niste latrine de prin uie) , dar ce mai zic oare acestia ca marea coruptie exista in insusi PE ! IPOCRIZIE oiropeana, asta e, uie asta e un fel de soviet union ! Cu dovezi..
Ce mentalitate de răzbunătoare!
…..urmatoarea executie va fi a babetei Ursula, pentru delapidare fonduri UE pentru vaccin!
De acum, toti lupii din jermania sa fie invatati a-si repima instinctele de pradator si sa fie invatati sa danseze….Nu vrem sa o mai deranjeze emotional pe Ursula…oare si poneiul statea tot la 19 grade cat recomanda?! sau si pentru asta avea derogare….