Bărbatul neidentificat a intrat în fabrica situată în zona industrială Gebze din provincia Kocaeli în jurul orei locale 15:00 (12:00 GMT), a precizat Demiroren, adăugând că ofiţeri de poliţie au ajuns la faţa locului şi au încercat să-l convingă pe bărbat să se predea.
Guvernatorul provinciei Kocaeli se afla în drum spre locul incidentului, potrivit postului NTV.
“Muncitorii au fost evacuaţi din fabrica P&G din Gebze. Şapte muncitori rămân ostatici. Patronul este responsabil de siguranţa lor”, a scris sindicatul Umut-Sen într-un mesaj postat pe reţeaua X.
O fotografie publicată de presa locală arăta în interiorul fabricii un bărbat cu faţa acoperită cu o eşarfă palestiniană şi care purta ceea ce părea a fi un dispozitiv exploziv.
O altă fotografie îl înfăţişa pe bărbat ţinând într-o mână un pistol şi cu cealaltă făcând semnul victoriei în faţa unui perete pe care erau desenate steaguri turceşti şi palestiniene, şi mesajul:
“Porţile se vor deschide. Fie odihnă în sicriu, fie moarte pentru Gaza”.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!