Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Ambasada României la Ankara a fost notificată cu privire la situația unui alt grup de studenți Erasmus, format din nouă români, aflat în Kayseri, zonă în care, potrivit informațiilor disponibile, cutremurele nu au provocat distrugeri materiale semnificative. Dintre aceștia, cinci au solicitat asistență în vederea revenirii în România. Reprezentanții misiunii diplomatice mențin dialogul cu aceștia.
Imediat după producerea primului cutremur, Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgență al misiunii diplomatice de către alți studenți români Erasmus, care erau cazați la un hotel din localitatea Kahraman Maraş, Turcia, afectată de cutremur. Grupul era format din nouă studenți și un profesor coordonator. Au cerut asistență consulară și sprijin pentru repatriere.
De asemenea, MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Ankara a fost primită o solicitare de informații și asistență ce vizează un cetățean român aflat într-un penitenciar din Turcia. Reprezentanții Ambasadei au întreprins demersurile necesare pentru a afla în ce stare se află bărbatul.
Până în momentul de față, conform MAE, nu au fost înregistrate semnalări din partea autorităților turce privind cetățeni români afectați în urma cutremurelor.
„Ambasada României la Ankara continuă dialogul cu autoritățile turce și cu cetățenii români care au contactat misiunea diplomatică și acordă asistență consulară, conform competențelor legale. Cu acest prilej, MAE reia recomandarea adresată cetățenilor români aflați în zonele afectate de cutremur de a se informa din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și de a respecta instrucțiunile autorităților turce”, transmit reprezentanții Ministerului de Externe.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la Ambasada României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940. Totodată, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726.
Potrivit BBC News, bilanțul a urcat la peste 2.300 de morți și cel puțin 10.000 de răniți.
Două aeronave de transport de tip C-130 Hercules și C-27J Spartan, aparținând Forțelor Aeriene Române, au fost într-o misiune de transport al materialelor și echipei de salvare RO-USAR, formată din personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, care va interveni de urgență în sprijinul populației afectate de cutremure. Avioanele au decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni luni și au aterizat la Adana.
Sursa: Tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!