„Am stabilit că guvernul va cere Parlamentului să declare stare de urgenţă”, a anunţat Maia Sandu.
Ea le-a cerut cetăţenilor moldoveni din Ucraina să se întoarcă în ţară.
„Solicit cetăţenilor Republicii Moldova care se află în vizită sau şedere în Ucraina să se întoarcă acasă. Toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise şi funcţionează în regim extins, cu echipe suplimentate. Mai multe curse cu destinaţia Ucraina au aterizat azi la Chişinău. Vom avea grijă de aceşti oameni. La punctele de trecere a frontierei cu Ucraina se atestă o creştere a fluxului de trafic. Vom ajuta oamenii care au nevoie de sprijinul nostru. În acest moment suntem pregătiţi să acomodăm câteva zeci de mii de oameni”, adaugă Sandu.
Ea a dat asigurări că toate instituţiile statului moldovean sunt în stare de alertă.
SURSA: MEDIAFAX
Citește și:
Panică si scene dramatice în orașele din Ucraina. În Kiev oamenii fug din calea războiului
Citiți principiile noastre de moderare aici!