Marea Britanie. În raportul său, Tell MAMA, care înregistrează incidentele care îi vizează pe musulmani pe teritoriul britanic, enumără un total de 4.971 de incidente în aproape un an.
Aceste acte islamofobe semnalate includ ameninţări, atacuri, discursuri instigatoare la ură sau acte de vandalism, a subliniat asociaţia.
Majoritatea acestor acte, înregistrate mai ales în capitala britanică, se referă la atacuri verbale (63%), altele ameninţări (27%).
La sfârşitul lui iulie, în cursul revoltelor care au lovit Anglia, cele mai grave din mai bine de zece ani, lăcaşurile de cult musulmane au făcut obiectul supravegherii poliţiei, după mai multe incidente la Londra şi în oraşe din nordul ţării.
Publicarea acestui raport vine la câteva zile după un raport privind creşterea actelor antisemite.
Potrivit Community Security Trust (CST), care asigură, de asemenea, securitatea şcolilor şi lăcaşurilor de cult ce aparţin comunităţii evreieşti din Regatul Unit, numărul actelor antisemite s-a triplat în Regatul Unit în ultimul an, cu peste 5.000 de incidente înregistrate de la atacul Hamas din 7 octombrie şi riposta israeliană în Fâşia Gaza.
De asemenea, este de trei ori mai mare decât numărul total de incidente comise în aceeaşi perioadă a anului precedent în Regatul Unit, care s-a ridicat la 1.830.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAstia vin ca lacustele,
Daca nu se adapteaza vietii din Europa si nu respecta valorile crestine si ale UE …. duca-se acasa!
-
Crezi ca ei au venit să se adapteze vieții de pe continentul european și să respecte valorile ” creștine?” . Sunt aduși tot de astia de la brucse ca sa cucerească tacit toate tarile prin inmultirea fără număr, că doară se dau bani pentru ei și pt copii asa că……..
Islamofobie este un cuvant inventat, asa ca lasati vrajala. Locuiesc in uk, nu e de mirare ca lumea e satula. Toata ziua numa cutite, violuri si tot ce e mai rau. De integrat nici vorba.