Maiorul Serhiy Volyna, comandantul Brigăzii 36 a armatei ucrainene, a declarat că o bombă aeriană a aterizat în apropierea spitalului unde sute de persoane primeau tratament.
„Situaţia este dificilă. Aproximativ 600 de persoane au răni de diferite grade de gravitate. Avem civili răniţi. În ceea ce priveşte sprijinul medical, acesta este absent. Noaptea trecută, o bombă aeriană a lovit direct adăpostul spitalului militar”, a declarat maiorul.
Militarul a descris pagubele suferite de unitatea medicală.
„Sala de operaţii a fost complet distrusă, nu mai putem opera răniţii. Situaţia este critică. Sprijinul medical este absent. Condiţiile în care militarii şi civilii, copiii şi bătrânii încearcă să supravieţuiască sunt pur şi simplu oribile”, a precizat maiorul ucrainean.
Marţi, Kremlinul a susţinut că preşedintele rus Putin i-a spus preşedintelui turc Erdogan că nu sunt în desfăşurare operaţiuni militare în Mariupol.
Cu toate acestea, imaginile şi informaţiile care vin din oraş arată că asaltul rusesc continuă.
„În cursul nopţii trecute, au avut loc peste 50 de atacuri aeriene. Nu mă refer nici măcar la sistemele de artilerie de pe nave, bazate pe navele de război ruseşti, de la artileria de la sol. Tancurile şi alte echipamente militare trag cu focuri de armă de la mică distanţă asupra zonelor rezidenţiale, asupra oricăror clădiri. Inamicul culcă la pământ orice infrastructură aflată în zona noastră Pot spune că oraşul este dincolo de pragul unei catastrofe umanitare. A fost complet şters de pe faţa pământului. Garnizoana ucraineană de la Mariupol menţine liniile de apărare la lucrările Azovstal şi pe căile de acces către acesta. Restul teritoriului este controlat de trupele ruseşti”, a spus maiorul Volyna.
Maiorul Volyna a declarat că unitatea sa cere o trecere sigură pentru toţi civilii şi pentru oamenii săi.
„Cerem o extracţie sigură spre teritoriul unei ţări terţe din oraşul Mariupol, spre un teritoriu unde civilii, militarii şi răniţii vor fi în siguranţă… Credem că o operaţiune militară ar provoca multe victime şi ar dura mult timp. Vom suferi pierderi, vor fi răniţi şi morţi”, a adăugat el.
Potrivit primarului din Mariupol, care nu se mai află în oraş, peste 21.000 de civili au murit de când a început asaltul rusesc, la sfârşitul lunii februarie.
SURSA: MEDIAFAX
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!