Olanda. Scrisoarea, publicată luni de cotidianul olandez NRC, a fost, de asemenea, transmisă Curţii de Apel din capitala Haga în susţinerea unei acţiuni judiciare împotriva statului olandez, după ce acesta a furnizat Israelului piese de schimb pentru avioane de luptă F-35, în pofida războiului din Fâşia Gaza.
Publicată sub formă anonimă, scrisoarea a fost redactată de un grup de circa 20 de funcţionari şi diplomaţi critici faţă de poziţia oficială a guvernului olandez cu privire la ofensiva militară israeliană în enclava palestiniană.
În acest document Rutte este acuzat că a muşamalizat informaţii negative despre Israel şi se menţionează că „rolul jucat (în controlul comunicaţiilor) de Ministerul pentru Afaceri Generale (biroul lui Rutte) este extraordinar de notabil”.
Semnatarii scrisorii mai afirmă că au primit o solicitare în care erau întrebaţi : „Ce am putea spune astfel încât să pară că Israelul nu comite crime de război?”.
Premierul Mark Rutte încearcă „să ascundă informaţii politic sensibile” despre Israel, precum „posibilele încălcări ale dreptului umanitar internaţional” pentru a-şi proteja candidatura la postul de secretar general al NATO, având în vedere că oricine îi va succeda în acest post lui Jens Stoltenberg va avea nevoie în primul rând de sprijinul SUA, aliatul Israelului.
Ministerul olandez de Externe a contestat demersul acestui grup de funcţionari, calificând scrisoarea lor drept „extrem de răuvoitoare, complet inadecvată şi lipsită de fundament”, negând totodată că ar fi încercat să acopere posibile crime de război israeliene. O poziţie similară a fost exprimată şi de Ministerul pentru Afaceri Generale.
Totuşi, cotidianul NRC subliniază că echipa sa de jurnalişti a fost o perioadă în contact cu mai mulţi funcţionari şi a observat astfel „marea nemulţumire de la Externe faţă de refuzul olandez de a cere o încetare a focului în Fâşia Gaza”. De asemenea, scrie acelaşi cotidian, funcţionarii se tem pentru locurile lor de muncă, prin urmare au transmis scrisoarea anonim.
Un tribunal olandez a decis în decembrie că Olanda „nu este obligată să suspende” furnizarea de piese de schimb Israelului pentru avioane F-35, în urma plângerii înaintate de o organizaţie neguvernamentală, care a acuzat statul olandez că prin autorizarea exporturilor militare către Israel este „complice la încălcarea legilor războiului” în Fâşia Gaza.
ONG-urile olandeze Oxfam Novib, PAX şi The Rights Forum, sprijinite de alte grupuri şi de peste o mie de olandezi într-o campanie de finanţare colectivă, formulează luni un recurs împotriva acestei decizii.
Mark Rutte, care a anunţat că se va retrage din politica internă odată cu formarea viitorului guvern rezultat în urma legislativelor din noiembrie, la care extrema dreaptă a obţinut primul loc, a semnalat că este interesat de postul de secretar general al NATO.
Jens Stoltenberg îşi va încheia mandatul în octombrie 2024, după ce acesta i-a fost deja prelungit de patru ori în contextul războiului din Ucraina.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XMark Rutte a facut mai mult rau decat bine propriei tari. Tot timpul langa Merckel. Sigur ca va canta in struna belicosilor. Deci : halt!
Jegurile europei si la propriu si la figurat asta daca nu ii intrece austria
si americanii tin secret fapte ale nebunaticul Rutte si Red Light Co.
Plin de bolnavi la dovleac și cică ăștia ne vor binele. Penali peste tot și nu doar la românica. O sa ieșim din constrângerea asta numită u-e.
-
Nu vom ieși din UE, dar nu te împiedică nimeni pe dumneata să ieși. Rusia te așteaptă
-
De ce drac sa va duca, tot trimiteti voi pe unul sau altul, in directia aleasa de voi ? De ce nu va duceti voi direct in subteran ? Nu veti iesi din UE, se va destrama inainte sa iesiti.
-
Afara cu dobitoken din candidatura!