Pacientul a fost admis la spitalul din portul Klaipeda, la Marea Baltică, după ce s-a plâns de grave dureri abdominale.
Medicii radiologi au găsit rapid rădăcinile bolii: diverse obiecte metalice, unele de până la 10 centimetri lungime, îi răniseră stomacul bărbatului, punându-i viaţa în pericol.
“În cursul operaţiei care a durat trei ore (…), toate corpurile străine, chiar şi cele mai mici, au fost scoase din stomacul pacientului”, a spus chirurgul Sarunas Dailidenas.
Spitalul a difuzat presei locale o poză cu cuiele şi şuruburile scoase din stomacul bărbatului.
“Nu am văzut niciodată aşa ceva”, a afirmat pentru presa locală Algirdas Slepavicius, chirurg-şef la spitalul din Klaipeda.
Medicul a explicat că bărbatul a început să înghită obiecte metalice în ultimele săptămâni după ce a încetat să bea.
Pacientul era în stare stabilă după operaţie, a adăugat el.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
X“Pacientul era în stare stabilă după operaţie.” Urmatorul pas: psihiatria.
-
Tuluz-Lotrec, om strângător. Întâi cuiele, apoi copârșău’ pe care-l avea deja-n pod.
Era tamplar sau colectionar de “fer”…