Opt din cei 11 membri ai Curţii au declarat neconstituţionale o serie de articole ale legii sănătăţii care interziceau consumul de marijuana.
Declaraţia emisă luni înlătură un obstacol legal pentru Ministerul Sănătăţii spre a autoriza activităţi legate de consumul de marijuana în scopuri recreative, a indicat instanţa supremă, potrivit Reuters.
‘Astăzi este o zi istorică pentru libertăţi’, a comentat ulterior preşedintele Curţii Supreme, Arturo Zaldivar.
Decizia intervine după ce Congresul mexican (parlamentul) nu a reuşit să voteze o lege pe această temă înainte de data limită, 30 aprilie, fixată de Curtea Supremă.
La 10 martie, Camera Deputaţilor aprobase un proiect de lege în acest sens şi un vot era în aşteptare la Senat, care aprobase textul în noiembrie, dar urma să se pronunţe din nou după mai multe amendamente adăugate de camera inferioară.
La începutul lunii aprilie, majoritatea din Senat a declarat că intenţiona să amâne până în septembrie discuţia finală, întrucât textul aprobat de Cameră ‘comporta incoerenţe’.
Declaraţia aprobată luni de Curtea Supremă înseamnă că persoanele care vor dori să utilizeze marijuana în scopuri recreative pot cere o autorizaţie de la Comisia federală pentru protecţia contra riscurilor sanitare (COFEPRIS) şi că aceasta nu le-o poate refuza, aşa cum proceda până acum.
Deşi organizaţiile civice şi specialiştii salută decizia Curţii Supreme, ei atrag atenţia că parlamentul urmează încă să legifereze pe acest subiect.
‘Decizia (Curţii) nu afectează cadrul juridic penal şi lasă un vid juridic în ce priveşte consumul, cultivarea şi distribuţia canabisului’, consideră ONG-ul Mexico United Against Crime pe Twitter.
Totuşi, decizia celei mai înalte instanţe juridice constituie o etapă importantă pentru Mexic, ţară cu 126 milioane de locuitori, intrată într-o spirală de violenţe începând din 2006, când guvernul federal de atunci a lansat o operaţiune militară antidrog controversată. Între timp, în Mexic au fost ucise peste 300.000 de persoane.
Începând din 2015, Curtea Supremă a dat o serie de decizii prin care considera ilegală interdicţia utilizării marijuanei în scopuri recreative de către adulţi.
La 12 ianuarie, guvernul reglementase deja producţia, manipularea şi comercializarea marijuanei în scopuri medicale.
Dacă legalizarea canabisului va fi adoptată de Congres, Mexicul va deveni a treia ţară care va permite la nivel naţional utilizarea acestuia în scopuri recreative, după Uruguay şi Canada.
În acelaşi timp, ea va deschide un front extrem de riscant cu puternicele carteluri de droguri, care controlează acest sector.
În 2020, autorităţile mexicane au confiscat 244 tone de marijuana.
Cea mai recentă anchetă naţională cu privire la droguri, realizată în 2016, a arătat că 7,3 milioane de mexicani cu vârste între 12 şi 65 de ani au consumat de mai multe ori marijuana şi că aceasta este drogul preferat de 1,82 milioane de mexicani.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XPai ,de asta e si debandada care-i acolo…si pericole la tot pasul de la diversi indivizi !! Astia se numesc “progresisti” ,cica ! Am spune mai degraba, regresisti !!!
sa vezi ce exod de americani va fi in Mexic. asta inseamna sa ai spirit comercial, se vor vaccina si in parc, vor darama si gardul lui trump
-
😂😂😂 Amice atenian , esti in urma tare de tot cu stirile ! in SUA o multime de state au legalizat canabisul , asa ca la ce naiba sa mearga cei din SUA in Mexic ? 😂