Aproximativ 2.000 de medici şi stomatologi au fost suspendaţi vineri din funcţie în Italia, deoarece au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, potrivit asociaţiei naţionale profesionale FNOMCeO. În jur de 6.000 de asistente, infirmiere şi alte cadre de îngrijire au fost de asemenea suspendate pentru că nu s-au vaccinat.
Cei 1.913 medicii nu au introdus până în prezent dovada vaccinării lor în sistemul de evidenţă, a precizat asociaţia, conform Dpa International.
Noua rundă de suspendări vine după ce în luna noiembrie alţi 1.656 de medici au fost de asemenea sancţionaţi. Profesioniştii din domeniul medical au fost obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului în baza unei legi intrate în vigoare în luna aprilie.
În plus, aproximativ 6.000 de asistente şi alte cadre de îngrijire au fost, de asemenea, suspendate pentru că nu s-au vaccinat. Un număr similar de angajaţi nu pot lucra în prezent din cauza infecţiei sau a faptului că se află în carantină.
La începutul acestei luni, Italia a introdus o nouă controversată obligativitate de vaccinare împotriva coronavirusului pentru persoanele de peste 50 de ani. Potrivit datelor oficiale, numărul de imunizări împotriva acestei boli la această grupă de vârstă a crescut semnificativ de atunci.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XO MARE PROSTIE, sa te oblige cineva sa iti introduci in corp ceva despre care tot mai multe voci(inclusiv AEM) spun ca este SUFICIENT! FOARTE MULTE EFECTE SECUNDARE ,MULTE GRAVE..
-
Da, e mai bine sa iti bagi de buna voie cerneala toxica de la tatuaje.
Alegerea lor👍
-
Eu as sustine sa se faca un fond de ajutor pentru acestia. As dona si eu 5-10 dolari direct lor pentru a sustine dreptul la alegere in ‘democratia’ asta.
oare ce stiu medici si asistentele care refuza vaccinarea?ca nu sint 1-2,ci de ordinul miilor
-
Îți dai seama că știu adevărul🤣🤣🤣
Ei sunt cei aleși! -
Stiu ca nu e vaccin ci otrava pentru reducerea drastica dar eleganta a populatiei lumii…prostii in schimb dau navala…
-
Daca cineva ar vrea reducerea populatiei, nu ar scapa de cei care se conformeaza… un pic de logica elementara te rog 😅
-
Nu mai au nevoie de sclavi multi, urmeaza automatizarea si valuri de someri, de asta se vor sa-i rareasca.
-
Uite logica elementara in care te incadrezi perfect: vor reducerea poppulatiei dar in acelas timp vor sa pastreze proptozoarele cu mentalitate de sluga perfecta rezistente la orice. Doar propagandistii cretini ca tine baga textul asta dement ca “vor muri TOTI”, nu vor muri TOTI, vor supravietui exact cei rezistenti dar obedienti care pot fi manipulati cu eficienta asa cum ai fost si tu cu “simbiotii” tai retardati… aia prosti dar multi care se cred “educati si responsabili”… ai inteles iobagule?
-
Chestia cu logica ti se potriveste si tie , scuze ca ti spun ! la ce naiba sa fortezi omul sa se vaccineze cand se vede de pe luna ( doar daca esti orb intelectual nu observi asta ) ca vaccinurile nu au nici o eficacitate contra virusului ??? ….nu afirm ca se urmareste reducerea populatiei … ci doar umplerea buzunarelor a unei anumite parti a populatiei !
-
tu crezi ca evrei s-au vaccinat pe bune de patru ori????? praf in ochi doar, sunt un popor foarte destept si unit, bravo lor.
-
nimeni nu vrea reducerea populatiei, dar astia sunt obsedati de ideea asta tampita. O ferma cu cat are mai multe animale cu atat e mai productiva, dar ca se fac teste pe cetateni nu e ceva nou. Interesant e cand medicii refuza vaccinul, si da COVID e real, l-am avut si am iesit din el fara tratament pt ca nu am siut ca sunt infectat in momentul ala. Adevarat ca simptomele nu sunt deloc usoare dar desi am boala autoimuna, o forma de reumatism destul de avansata (mentionez asta pt posibilii roli care vor zice ca SIDA etc)
-
Dacian, aveam o sanatate de fie pana m-am vaccinat. Acum din seara cand am comis greseala, am probleme cardiace
-
-
-
Chiar asa? De unde le stii pe toate? Eu zic sa te duci la Mocrea. Spre binele tau!
-
Mai taci naibii ca esti prost de imputu locul
-
-
Asistentele ce drac sa stie? Medicii la fel, nu as vrea sa fiu tratat de unu . In schimb mi se pare o prostie sa fortezi omu. Testeaza zilnic, gaseste o solutie, nu dezbina lumea si mai tare.
-
Ce sa testezi zilnic,prostia usr-ista? De ce ai testa ceva daca nu ai nimic si mai ales daca testele alea sunt fake?
Pe principiul asta poti lua zilnic cimitirele la rand sa vezi daca nu ai murit… -
ce crezi tu ca poate sa stie o asistenta sau un medic ???? ei au in mana acest flacon cu ser, deci ia un flacon si examineaza in laborator sa vada ce contine, deci?????sunt flacoane care contin ser, vitamine, etc, nu toate au acelasi continut , asa ca nu toti de imbolnavesc si de aceea cei vaccinati pot lua sau sa boala pt ca au nimerit vitamina…tot vaccinare la chiuveta se numeste.
-
Ce pot sa stie ? iti pui macar o singura data intrebarea , daca medicii sau asistentele care refuza vaccinarea , sunt din randul celor care au participat la vaccinare si au vazut destule incat sa refuze acest ,, lux ,, ??? sau sunt din randul celor care au fost nevoiti sa trateze vaccinatii care dupa vaccinare au cam ajuns prin spitale ????…… asa e ! ce drek sa stie un brutar despre paine ?
-
Ugur Sahin nu este vaccinat, de ce???
-
Dar de une stii tu? I-ai ținut lumânarea?
-
Sefu si personalul care lucrează la Bion Tech sunt scutiți sa facă vaccinul. Așa scrie in “ clinicaltrials.org “.
Acuma lumânarea poți să-l pui in f…d, ignorant
-
Aia sunt adevaratii EROI, ca stiu exact ce crima e cu “vaccinurile” astea si refuza sa fie partasi la acest fiasco. Oare cum apar “variante” noi in tarile hipervaccinate https://www.national.ro/coronavirus/vestea-buna-varianta-omicron-e-pa-vestea-proasta-iata-cu-ce-a-fost-inlocuita-749824.html , o sa ne explice un troll debil citand vreun popa cu diplome in alte domenii.
Pentru ca refuzat sa se vaccineze? Mai lui de jurnalism!
-
Refuză să se vaccineze, deorece cunosc meseria lor. Poate vin în locul lor infractorii care dispun asemenea măsuri abuzive și care ne conduc.
Poate acei medici si asistenti susoendati sunt destul de lucizi sa inteleaga si asta: https://vaccineimpact.com/2022/over-1-million-deaths-and-injuries-following-covid-vaccines-reported-in-vaers-as-second-year-of-experimental-use-authorization-begins/ spre deosebire de cei “educati si responsabili”
-
Din cateva miliarde de vaccinati, au avut efecte secundare 1 milion? Adica sub 0,05%? Really. Daca vor baietii sa reduca populatia o pot face mult mai subtil si mai eficient, nu prin vaccin pe care l-au luat majoritatea din upper class si higher IQ population. Folositi-va mintea si nu mai puneti botul la porcariile conspiratiei.
-
Domle ovina dresata, mortalitartea indusa “de covid” era de 0.005% dupa “primul val” deci de 10 ori mai mica decat de la efectele secundare prostane… esti varza dar te crezi desteptul pooli de a”anticonspirationist” spalat bine pe creier. Educatule, da un search pe google la ” Incidentul Cutter” si “dengvaxia” … incearca sa intelegi ca e aceasi faza acum la nivel planetar daca poti, daca nu atunci esti cretin.
-
e vorba de peste 1 MILION DE MORTI domnule vaccinat cu multa minte
-
Lasati ca tot ei va chiama inapoi… Sau vine uratul ala de la OMS sa faca munca voastra ?
Normal ca refuza . Eu sunt vaccinat cu jonson. Adică am băgat chimicalele de geaba . Ca au constatat ca nu ii bun. După ce tot ei au spus ca ii bun, adică nu eu le-am inventat …
Ma vaccineze cu altu și ce imi garantează ca nu o fi la fel peste 3 luni .