Poliţia belgiană a estimat la aproximativ 4.000 numărul participanţilor.
Mulţi dintre aceştia aveau drapele belgiene şi bannere cu mesajul ‘Nu trebuie să fii evreu pentru a mărşălui contra antisemitismului’.
Şi la Berlin mii de persoane au demonstrat duminică împotriva antisemitismului şi rasismului.
”Antisemitismul a devenit banal în societate”, a denunţat Josef Schuster, preşedintele Consiliului central al evreilor din Germania, în faţa participanţilor la manifestaţie.
De asemenea, în capitala germană a avut loc şi o manifestaţie pro-palestiniană la care au fost prezente circa 2.500 de persoane.
Atacul terorist brutal efectuat de comandouri ale Hamas pe 7 octombrie s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului şi răpirea altor circa 240 care au fost duse în Fâşia Gaza. O parte din aceşti ostatici au fost eliberaţi în schimbul punerii în libertate a unor deţinuţi palestinieni din închisori israeliene.
Riposta armatei israeliene asupra poziţiilor teroriştilor Hamas din Gaza a condus la moartea a aproape 18.000 de oameni şi rănirea altor cel puţin 40.000, conform datelor furnizate de autorităţile din enclava palestiniană.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XA fost un atac terorist fara indoiala, dar sa respunzi bombardand spitale si cladiri civile ce e? Esti antisemit daca le spui ca nu e corect? Marele Mossad cu care se laudau ca e cel mai performant in lume nu a prevazut nimic? sau nu are informatii unde se ascund teroristi? Cand au mers sa razbune atacul terorist de la Munchen de la olimpiada din 72 au stiut sa ii ia pe capete pe vinovati fara atatea victime colaterale nevinovate… acum au murit si jurnalisti si alti cetateni si copii de diverse etnii nemusulmane care nu aveau nimic cu teroristii. A cam luat-o lumea razna
-
Se vede că nu ai habar. Clădirile așa zis civile sunt folosite de fetițele palestiniene pentru lansatoare și ca depozite de muniție sau centrale de comandă. Unele clădiri au fost lovite de propriile rachete.
-
Dilibao, sa zicem ca asa este cum zici tu. De ce in ua, unde a fost la fel rusii erau mai rai? Nu sunt toti teroristi si nenorociti? Doar pentru ca sunt neamurile tale sunt mai buni?
-
Avem destui antisemiți și în țara noastră , mulți se manifestă pe ARADON. Cred că există si o lege în privința asta 157/2018
@Expertologul
Mai puteti baga vreo 300 de legi. Nimeni nu iubeste ipocritii.
-
Ba da. pomohaci iubeste ipocritii…
-
Corect, Pomohaci te iubeste, ciolovecule, mai ales ca il tot aduci in discutie…
-
Tu l ai adus primul. Nici nu stiam de el. Atata l-ai laudat incat eram gata sa cred ca este ceva martir.Pana ai zis ca l-ai tratat cu spatele. Atunci m-am prins.
-
Eu l-am adus primul tinand cont de articolul despre… Pomohaci. Iar tu te-ai indragostit de Pomo si acum il pomenesti zi si noapte. Am ales noaptea, cum iti place tie. 😉 Nu stau eu intre tine si el, luati-va la biserica, acum cred ca aveti dreptul. Casa de piatra!
-
-
Nu, tu stai intre el si o femeie. Ca asa i crezul la voi in trib. Ma intreb la care te intorci cu spatele🤣🤣🤣
-
Iar ai vise umede cu Pomo? Ia-l de barbat, ciolovecule. Si te calmezi apoi.
-
-
-
-
Legea antisemitism există, fie că dumitale îți place sau nu
Daca un cetatean nu e de acord cu uciderea civililor din Gaza, cetateanul respectiv e considerat antisemit de statul Israel.
Eu recomand tuturor sa citeasca dex-ul, inclusiv termenul genocid.
Concluzie: Pentru toate statele cu bani si putere, drepturile omului sunt optionale.
La ONU nimeni nu a adus in discutie atacul din 7 octombrie, cand 1200 de civili au fost ucisi in casele lor, copii arsi, femei violate, batrani imouscati fara mila. Sa nu mai vorbim despre cei rapiti, inclusiv sugari si cetateni ai altor state decat Israelul. Celor care ii tot ridicati in slavi pe teroristii islamisti va doresc sa aveti voi si famiile voastre parte de milostenia acestora.
-
Cred ca tu ai fost singurul sugaci rapit. Nu am auzit pana acum sa se fi anuntat ca printre cei rapiti au existat copii asa mici. Si partea cu violurile, lasati-o mai moale ca nu e adevarat.1200 de civili ucisi de catre Hamas, dar despre ceilalti 18000 si 40000 de raniti de catre evrei ,nu zici nimic ? Din 230 de medici straini voluntari in Gaza, 180 au disparut din peisaj (morti sau arestati de catre evrei) .
-
cine a facut primul masacru si a lansat nebunia asta? in Israel exista arabi si in parlament. exista copii mici rapiti de Hamas din Israel nu te face ca nu stii
-
cine a facut primul masacru ? Israhell, nu te face ca nu stii. 1948 – According to the data documentation of palestineremembered, Israelis controlled 774 towns and villages during the Nakba. They destroyed 531 Palestinian towns and villages. Israeli forces atrocities also include more than 70 massacres against Palestinians killing 15,000 Palestinians during Nakba time.
-
Ca de obicei, cum fac orcii bolsevici fani ai islamistilor si ai nazistilor (ca doar bolsevicii si nazistii au pornit impreuna cel de-al Doilea Razboi Mondial) ai uitat sa mentionezi cine a inceput acel razboi in 1948, cum tarile arabe au atacat Israelul pentru ca nu voiau… doua state, desi evreii nu aveau nimic impotriva unei Palestine langa ei.
-
Mai documenteaza-te si nu rumega laturi din prima. Argumente nu ai deloc, dar stii sa te arunci . Ia mai vezi inca o data cine a inceput in ’48. Nakba, poate iti spune ceva.
-
Nakba a avut loc după invazia țărilor arabe împotriva Israelului. A fost efectul de după război, care nu a fost pornit de Israel
-
Confunzi lucrurile cum faci tu de obicei. Nici un razboi de acolo nu a fost initiat de evrei, ci de palestinieni si de arabii din zona, care sub nicio forma nu voiau un stat al evreilor acolo. Interesant este cum niciun stat musulman din zona nu ii vrea pe palestinieni, unii i-au avut intre granite si au cauzat doar probleme, precum Egiptul si Iordania.
-
-
-
-
Boule, de aia am spus de la inceput ca trebuie facuta pace in ua. Cu orice pret. Acuma, pretul este infinit mai mare. Asa-i cand esti prostalau de mic… Si invata sa scrii. Muscati/moscati? Ce vrei sa spui repetentule…
-
^
Dostoievski. “Idiotul”. La pluralExista mai multi copii sub un an rapiti de prietenii vostri din Hamas. Pe unul il cheama Kfir si cel mai probabil este deja mort, datorita bunatatii si milosteniei jihadistilor. Doar ca orcii ca voi nu inteleg decat ce li se transmite de la Kretinomlin.
Cauta pe Google: “Israel Shares Pictures Of Children Kidnapped By Hamas Operatives”. Si mai puteti cauta si voi, ca doar sunteti mari experti si specialisti in tot ce inseamna geopolitica. Mai iesiti si voi odata din mocirla puturoasa jihadist-orceasca in care va scaldati zilnic
-
Sunt împotriva rasismului de orice formă dar în niciun fel nu pot accepta uciderea a 6000 de copii sau a femeilor civili de dragul unei pedepse colective.
Îmi pare rău să o spun, între hamas și Israel nu vad absolut nicio diferență. Ba chiar văzând copii de 9 ani mitraliați de armata israeliană pentru că au aruncat cu pietre, îmi fac rău fizic.
Palestinienii chiar sunt semiți nu că israelienii de azi adică caucazieni.
-
Ești antisemit indiferent cum vrei să rotești vorbele
-
Cred ca ar trebui sa ne mandrim ca am obtinut “denumirea” asta. Nu ne face cu nimic mai bolnavi sau mai saraci decat voi “semitii” .
-
Mandria de nazist asta iti va putea aduce candva, in viitorul apropiat si niste amenzi sau chiar ani de inchisoare in Europa. Tine-o tot asa
-
Am mai fost numit “nazi”, “querdenker” , “coronaleugner”, s.a.m.d. Chiar nu imi pasa si mai bine te-ai incadra undeva in munca, politicile si amenzile in Europa te cam depasesc.
-
Un jihadorc nazist asumat, ai doar “calitati”. Parintii tai trebuie ca sunt foarte mandri ca te-au crescut in spiritul lui Hitler, Goebbels, Stalin si Khameini. Felicitari, esti exact cum nu ar trebui sa fie nimeni!
-
Aceste ” claitati” la insuseste oricine nu e de acord cu “gandirea” unanima a prostilor.Daca ai o alta parere despre orice, esti catalogat de trolli si prosti ca nazist, antivaccinist, antidemocrat, antisocial, anti.. anti . Doar voi prostii sunteti de acord cu toate mizeriile, nu mai aveti puterea de a gandi singuri.
-
Tu esti un troll nazist, antivaccinist, antidemocrat, antisocial, si, as adauga, pro-rus. Lipsa empatiei, aroganta, agresivitatea, educatia precara, toate iti sunt caracteristice. Se pot vedea toate aceste trasaturi din mesajele pe care le postezi in nestire, nu trebuie sa te catalogheze nimeni astfel, asa esti tu ca persoana.
-
-
-
Nici nu pot sa concept gradul de idiotenie al unor postaci cu mentalitati naziste si bolsevice de pe Aradon. Sa admiti ca esti un nazist arata gradul redus de inteligenta al unor specimene