Insula Șerpilor este o insulă din Marea Neagră, clasificată drept „stâncă” în sensul Convenției de la Montego Bay privind Dreptul Mării datorită lipsei de surse proprii de apă potabilă, situată la 45 de km de țărmurile României și Ucrainei, în dreptul golfului Musura.
Tratatul de Pace de la Paris dintre România și Puterile Aliate și Asociate din 1947 a lăsat României Insula Șerpilor, însă aceasta a fost transferată ilegal de URSS după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și anexată în cursul anului 1948. În prezent este parte a raionului Ismail al regiunii Odesa din Ucraina. Cu o suprafață de doar 17 hectare, insula Șerpilor nu prezintă o mare importanță din punct de vedere teritorial, în schimb are importanță din punct de vedere strategico-militar și economic.
Curtea Internațională de Justiție de la Haga a hotărât în 2009 că României îi revine 9.700 km pătrați din platoul continental de lângă insulă, deși pretențiile teritoriale ale ambelor state aflate în dezacord (România și Ucraina) erau semnificativ mai mari. Se remarcă a fi prima și unica extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României de după Marea Unire din 1918.
Citește și:
Primul bilanţ al războiului: Cel puţin opt morţi în Ucraina.
Trimite articolul
XAsa patesc statele care nu mai vor marea unire? intreb si eu pentru un prieten…
Articol de doi bani !!!! Tot n-am inteles ce erau cu cele doua nave? Sau predat? Ai descris istoria insulei serpilor si pretentiile teritoriale.
Si serpii n-au vrut sa se predea ? Mancaiar rusii !!!
Ma uit la stiri si nu mai inteleg nimik asa prosti au ajuns sa fie jurnalisti sa nu poata sa transmita o atire corect sau fara sa ia partea la careva