“Cred că trebuie să îl privim pe Picasso în ansamblu. A fost în acel fel, a dus viaţa pe care a dus-o, dar era un geniu. Fără el, istoria artei secolului al XX-lea nu poate fi explicată”, a declarat ministrul spaniol în faţa jurnaliştilor.
Miquel Iceta s-a deplasat în capitala Franţei pentru a participa la o vizită alături de omologul lui francez, Rima Abdul Malak, şi de preşedintele francez Emmanuel Macron la Muzeul Picasso din Paris.
La 50 de ani după moartea sa, pictorul Pablo Picasso (1881-1973) continuă să fascineze publicul. Muzee din lumea întreagă, mai ales din Franţa şi Spania, au programat în acest an 50 de expoziţii dedicate artistului născut în Malaga.
Dar, odată cu apariţia mişcării #MeToo, imaginea acestui artist, considerat un monument al picturii, a fost afectată de acuzaţii de misoginie şi violenţe comise asupra fostelor sale partenere de viaţă.
Picasso a devenit astfel ţinta “culturii anulării”, care vizează ştergerea din memoria colectivă a unor persoane publice celebre din cauza unor comportamente considerate, a posteriori, inacceptabile, mai ales la adresa femeilor.
“Sunt împotriva ‘culturii anulării’, care i-ar priva pe copii şi pe adulţi de personalitatea artistică a lui Picasso, doar pentru că anumite aspecte din viaţa lui pot fi considerate acum controversate”, a subliniat ministrul Miquel Iceta.
Potrivit ministrului spaniol, opera lui Picasso “nu are încă un echivalent” şi cariera sa din Spania şi din Franţa “a făcut din el un artist global”.
“Toate aceste lucruri înseamnă Picasso şi, deci, nu trebuie cenzurat artistul”, a adăugat el.
Relaţia pictorului Pablo Picasso cu femeile va face obiectul unei expoziţii ce va fi vernisată la Brooklyn Museum din New York în vara acestui an.
<blockquote”Trebuie să încetăm să mai vorbim despre femeile care au trecut prin viaţa lui ca despre nişte muze. Unele dintre ele s-au sinucis, altele s-au scufundat în nebunie. Singura care s-a salvat a fost Francoise Gilot, singura totodată care l-a şi părăsit”, a declarat Emilie Bouvard, fostă curatoare a Muzeului Picasso, în luna aprilie, pentru AFP.
Pictoriţă stabilită în prezent în Statele Unite, Francoise Gilot l-a descris pe Picasso ca pe “o fiinţă tiranică, superstiţioasă şi egoistă”, într-o carte de succes, “Vivre avec Picasso”, publicată în 1964.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XWoke culture este nivelul superior al sclavagizării analfabeților! Renegarea umanității în totalitatea ei pentru că în alte vremuri lucrurile stăteau altfel. Anulăm tot pentru ”political correctness”, în fapt ne anulăm ca oameni!
Pai, e cat se poate de normala dar si de logica gândirea ministrului, caci nu poti suprima, nu poti pune la index valoarea intrinsecă si recunoscuta a unui geniu artistic, doar pe motivul ca, a avut parte in viata sa ultra-tumultoasa, de niste partenere incompatibile, sau pt. ca, ar fi fost un membrache fervent al partidului comunist!
Un singur calificativ:cretini! Si daca 99% din aiuritii fascisti(cata cultura distrusa de orientari trecatoare)vor fi spalati pe creier,numele lui Picasso va fi cunoscut cand multi vor fi oale si ulcele.
E deajuns daca sunt manele, filme porcoase si seminte de spart.
Îmi vine să plâng. Nemernicii aceștia de progresiști vor să distrugă toată istoria și cultura omenirii.
-
Astia nu pot fi numiti progresisti. Unde e progresul? Mai degraba sunt niste tampiti fascisti.