Ministrul turc al Apărării a declarat în faţa Comisiei de Buget a Parlamentului de la Ankara că cele două state au parafat acordurile pentru livrarea sistemului S-400, iar primul va ajunge în Turcia în 2019.
”Prima livrare a sistemului antiaerian va fi finalizată în 2019”, a declarat Canikli.
Sistemul rus S-400 este proiectat să distrugă avioane, rachete de croazieră şi rachete balistice, inclusiv rachete cu rază medie de acţiune, dar pot fi, de asemenea, utilizate pentru obiective aflate la sol. S-400 poate viza ţinte aflate la o distanţă de până la 400 de kilometri şi la o altitudine de până la 30 de kilometri.
Mai multe state NATO au criticat apropierea Ankarei de Rusia, mai ales în urma anunţului cu privire la achiziţionarea sistemului S-400, pe motiv că acest sistem nu este interoperabil cu radarele Alianţei Nord-Atlantice.
În urmă cu câteva luni, preşedintele Turciei, Recep Erdogan s-a arătat nemulţumit de cooperarea militară cu SUA, afirmând că ”ani de zile Turcia a fost incapabilă să obţină ceea ce vrea de la Statele Unite în ceea ce priveşte achiziţionarea sistemelor de rachetă pentru apărare aeriană şi a fost forţată să facă cumpărături. Achiziţionarea acestui sistem este rezultatul căutărilor noastre. Şi Grecia, stat membru NATO, foloseşte sisteme S-400 de ani de zile. De ce SUA au îngrijorări în privinţa noastră?”
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!