Fereastra de lansare a acestei misiuni se deschide la 31 iulie şi se închide la 19 august 2018. Sonda solară Parker va călători prin atmosfera solară, apropiindu-se de Soare mai mult decât orice altă sondă înaintea ei şi fiind pregătită să înfrunte condiţii “brutale” de temperatură şi radiaţii, conform NASA.
Sonda va fi lansată de la Centrul Spaţial Kennedy, din Florida, cu o rachetă Delta IV-Heavy. Sonda va trece prin atmosfera solară la o distanţă de 6,2 milioane de kilometri de suprafaţa stelei – de peste 7 ori mai aproape decât orice altă sondă trimisă spre a studia Soarele. Va transmite seturi de date importante cu privire la originea şi evoluţia vântului solar. Această misiune îşi propune să aducă contribuţii esenţiale abilităţii noastre de a pronostica vremea spaţială, abilitate importantă atât în ceea ce priveşte sateliţii aflaţi pe orbita terestră cât şi pentru viaţa şi tehnologia de pe Pământ.
În timpul celor 24 de survoluri solare prevăzute de misiune, se va deplasa cu aproximativ 700.000 km/h. În punctul de maximă apropiere faţă de Soare, scutul termic al sondei, construit dintr-un aliaj special de carbon ranforsat şi având grosimea de 11,43 centimetri, se va încălzi la peste 1.337 de grade Celsius, dar instrumentele din interiorul sondei vor rămâne la o temperatură de aproximativ 25 de grade Celsius.
Principalul obiectiv ştiinţific al misiunii este de a detecta modul în care energia şi căldura se deplasează prin corona solară, precum şi identificarea cauzelor care duc la accelerarea vântului solar. De peste 60 de ani oamenii de ştiinţă doresc să poată aduna astfel de date despre Soare, iar până în prezent nu a putut fi proiectat un scut termic suficient de rezistent pentru a duce la capăt o astfel de misiune. Sonda solară Parker va fi dotată cu patru tipuri de instrumente ştiinţifice, concepute pentru a studia câmpurile magnetice, plasma, particulele energetice şi vântul solar.
Sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!