La NATO, “totul, şi într-adevăr absolut totul, de la cel mai banal lucru la cel mai strategic, este decis prin consens”, spune Ian Lesser de la German Marshall Fund, un think tank cu sediul la Bruxelles.
“Domeniul de aplicare al posibilităţilor secretarilor generali de a schimba în profunzime ceea ce face NATO este, prin urmare, în mod evident foarte limitat”, adaugă el.
“Secgen”, aşa cum este supranumit la Bruxelles, lucrează “în culise” la stabilirea deciziilor, care apoi trebuie aprobate de cele 32 de ţări membre.
“În calitate de secretar general al NATO, ai puterea de a stabili agenda, eşti cel care prezidează Consiliul Nord-Atlantic”, explică pentru AFP Jamie Shea, fost purtător de cuvânt al alianţei şi cercetător la think tank-ul britanic Chatam House.
Dar nu secretarul general al NATO este cel care decide singur intrarea în război şi cu atât mai puţin cel care apasă butonul nuclear. Numai ţările membre, şi în special Statele Unite, au această competenţă.
Şeful Alianţei Nord-Atlantice nu este însă lipsit de influenţă.
Fostul secretar general Lord Robertson a jucat un rol semnificativ în declanşarea articolului 5 după atacurile din 11 septembrie 2001, îşi aminteşte Ian Lesser.
Articolul 5, pilonul Alianţei, îi obligă pe toţi membrii săi să vină în ajutorul unei ţări NATO în cazul unui atac. A fost declanşat, simbolic, în favoarea Statelor Unite, pentru prima şi singura dată în istoria Alianţei.
Personalitatea noului secretar general îşi va juca şi ea rolul, iar Mark Rutte, după cei 10 ani de mandat ai fostului premier norvegian Jens Stoltenberg, este aşteptat cu curiozitate.
Va dori să-şi lase amprenta de îndată ce va ajunge sau va aştepta un posibil al doilea mandat?
“Când vin, (secretarii generali) tind să fie candidaţii continuităţii, dar după ce stau puţin, evident că câştigă încredere”, mai spune Shea.
Jens Stoltenberg a orientat astfel puternic Alianţa către un sprijin sporit pentru Ucraina, în special după invazia rusă din februarie 2022. El a propus şi a obţinut un angajament din partea aliaţilor de a furniza cel puţin 40 de miliarde de euro pe an Ucrainei şi ca NATO să se implice pe deplin în furnizarea de ajutor militar occidental.
Rămâne faptul că, în vremuri de război, unitatea şi continuitatea au prioritate, ceea ce nu încurajează bulversările.
“Într-o situaţie geopolitică atât de dificilă, menţinerea continuităţii şi a aceleiaşi direcţii în politica externă şi de securitate este foarte importantă”, afirmă un diplomat NATO, vorbind sub condiţia anonimatului.
Pe coridoarele uriaşei clădiri a NATO de la Bruxelles, înlocuitorul lui Stoltenberg este de aşteptat să aibă un nou stil de management, “puţin mai incluziv”, după un deceniu de administraţie “norvegiană”, mai degrabă verticală, potrivit unui alt diplomat al NATO.
Mark Rutte nu este străin de coridoarele NATO şi UE după 14 ani în fruntea guvernului olandez.
Prin urmare, se aşteaptă ca el să se concentreze în special pe coordonarea dintre NATO şi Uniunea Europeană, într-un moment în care aceasta din urmă este din ce în ce mai implicată în probleme de securitate. Acest dosar nu este exploatat suficient, din cauza diferendelor dintre Turcia, membră a NATO, dar nu şi membră a UE, şi Grecia în ceea ce priveşte problema Ciprului.
Iar în cazul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, aliaţii europeni mizează mai ales pe abilităţile de negociere ale lui Rutte pentru a menţine unitatea Alianţei.
Jens Stoltenberg a refuzat public să-i dea vreun sfat, subliniind doar că va fi “excelent”. Dar el a rezumat totuşi într-o singură formulă ceea ce se aşteaptă mai ales de la un şef NATO:
“Cea mai importantă sarcină a sa va fi, desigur, să-i ţină pe cei 32 de aliaţi împreună”.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAr fi cazul, ca sa o ia mai putin agresiv fata de exterior, si sa ramana la bazele tratatului, nu sa se bage in treburile altor tari (Serbia, Afganostan, Irac etc.).
-
Iar ai avut liber prin bălării 😁. Invazia irakiană în Kuweit nu e o problemă internă a Irakului, precum nici atentatul terorist sprijinit de regimul taliban în SUA în 2001. Dar nici alimentarea unui război civil în țara vecină, cum făcea regimul Miloșevici…
Cu fataul si pozitia din poza, nu ma astept la nimic bun. Comparand poza cu unele din anii 39-40 , asemanarea este una mare de tot…..
-
Nu te uiti unde trebuie. Trage cu ochiul in est, spre mama Rusia, acolo zace marele Hitler modern, Putin cel neinfricat
-
Cu Putin cel neinfricat ca si partener, europei ia mers mult mai bine, de asta sa fi sigur/a. Intrebarea mea este daca ti-ai dat Boosterul complet ????
-
Antivaccinist si pro-rus, de ce nu ma mir
-
-
Micutul Semi Zeu…. Pote il conving colegii sa isi lase si mustata sa fie tacamul complet.
-
Ăla de zici matale e la Kremlin, cu clica lui de ex-kgb-isti 😁
….treaba cu lupul ….parul…si …naravul…!
Articolul incepe asa: “Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte preia marţi funcţia de şef al NATO”
Ati uitat sa precizati ca e fostul prim-ministru demisionar al Olandei. A bagat baiatul demisia dupa protestele pe care le-a cauzat in toata tara prin politicile lui complet idioate.
Abia astept sa ii vad performanta la nato, spor la lins dosuri de americani domnule Rutte !!
-
Nu acela a fost motivul ultimei demisii, ci neînțelegerile din coaliția de guvernare și, în consecință, pierderea sprijinului parlamentar. În democrațiile funcționale nu prea are sens să păstrezi în funcție un guvern care nu mai are sprijin parlamentar și să blochezi aiurea actul guvernării. Ba mai mult, guvernele conduse de el au demisionat de trei ori, din 4, dar după fiecare demisie, partidul condus de el a câștigat alegerile, motiv pentru care a avut sarcina de a conduce guvernul următor, ceea ce arată că alegătorii au înțeles că demisia nu e neapărat un eșec al guvernului, ci pot fi și alte motive. Nu în ultimul rând, din 1998 încoace, un singur guvern în Olanda și-a dus mandatul la final, tot al lui Rutte.
-
Contele,
acuma vii si tu, trebuia sä le spui!