Rujeola este extrem de contagioasă şi poate fi prevenită aproape în totalitate prin vaccinare. Cu toate acestea, este nevoie de o acoperire vaccinală de 95% pentru a preveni apariţia unor epidemii în rândul populaţiei.
Aproape 40 de milioane de copii, un număr record, au ratat o doză de vaccin împotriva rujeolei în 2021 din cauza obstacolelor create de pandemia de COVID-19, au declarat OMS şi Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA (CDC), relatează Reuters.
„Deşi cazurile de rujeolă nu au crescut încă dramatic în comparaţie cu anii precedenţi, acum este momentul să acţionăm”, a declarat responsabilul OMS pentru rujeolă, Patrick O’Connor: „Ne aflăm la o răscruce de drumuri”, a spus el marţi. „Vor fi 12-24 de luni foarte dificile în care vom încerca să atenuăm această situaţie”.
O combinaţie de factori precum măsurile de distanţare socială şi natura ciclică a rujeolei ar putea explica de ce nu a existat încă o explozie de cazuri, în ciuda diferenţelor tot mai mari de imunitate, dar acest lucru s-ar putea schimba rapid, a spus O’Connor, subliniind natura extrem de contagioasă a bolii.
OMS a observat deja o creştere a numărului de focare mari de la începutul anului 2022, de la 19 la aproape 30 până în septembrie, a spus O’Connor, adăugând că este îngrijorat în special de anumite părţi din Africa subsahariană.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XOMS, ăsta ar trebui urgent desființat, iar criminalii de acolo, închiși pe viață împreună cu Ursula, Bill Gates și alții.