Rusia. Peskov a mai afirmat în interviul acordat publicaţiei Argumentî i Faktî că Rusia continuă războiul din Ucraina pentru a se apăra de Occident.
„Poate fi rezolvată problema ucraineană fără participarea Rusiei? Răspunsul este clar – nu se poate”, a spus Peskov în interviul acordat joia trecută, cu o zi înainte de atacul sângeros de la o sală de concerte de la periferia Moscovei.
„Pentru că Ucraina a devenit un instrument în mâinile Occidentului colectiv cu al cărui ajutor intenţionează, aşa li se pare, să crească presiunea asupra Rusiei, să o îngrădească şi să-i blocheze dezvoltarea. Iar dacă reuşesc, să o nimicească”, a adăugat el.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la un summit internaţional de pace, iar Elveţia a indicat recent că va găzdui o astfel de reuniune, ale cărei dată şi detalii se află încă în discuţie.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a denunţat deja ca nefuncţional un plan de pace ucrainean care a cerut retragerea trupelor ruse şi revenirea la graniţele Ucrainei din 1991, incluzând Crimeea, ocupată şi anexată de Rusia în 2014.
Dmitri Peskov a reiterat că acest plan este de neconceput şi a denunţat şi planurile discutate de Uniunea Europeană şi alte ţări de a prelua controlul asupra profiturilor obţinute din active ruseşti şi de a le preda Ucrainei.
„Cred că europenii înţeleg că vom contesta o asemenea decizie. Ar putea fi o chestiune nu de un an, ci mai curând de decenii”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XA inventat oul lu Columb. mai mult chiar, orice summit trebuie sa fie exclusiv intre cele doua beligerante sau, in cel mai rau, cu participarea unor tari neute in conflict,ex. Vatican
Planul este destul de simplu: dizolvarea Federatiei Ruse, ruperea ei in bucatele mici si apoi acapararea imenselor resurse pe care aceasta le detine. Astfel capitalismul va mai supravietui inca 30-50 de ani.
Nu cred ca este un secret pentru cineva acest plan. Se folosesc pentru acest scop toate armele din dotare: sanctiuni, trimiterea de ajutoare militare si financiare nelimitate catre dusmanii Rusiei si multe altele.
La final Rusia va iesi invingatoare pentru ca nu are de ales.
-
Rusia va deveni o tarisoara cat Ungaria, cum a fost la inceput, iar restul se va imparti popoarelor subjugate de sute de ani. Chinezii vor lua mare parte din Siberia si la fel vor face restul tarilor care au suferit din cauza ruzzilor. Rusia va ramane in istorie ca acel gunoi lipit de talpa, pe care in sfarsit l-ai aruncat unde-i este locul.
-
Doamne ajuta!
-
Asa ti-a ghicit tie Omida, cu globul de cristal ? Mai degraba cred ca TOATA UE va deveni asa de mica, cat Ungaria.
-
Vise orcesti dupa betii continue cu pufoaika. De vreo 100 de ani tot cantati prohodul Occidentului…
-
-
Amin
-