Gaza. Au fost distruse sau avariate imobile rezidenţiale, instalaţii şi infrastructuri economice cum ar fi drumurile, sistemele electrice, conductele de apă şi de canalizare, arată sursa citată.
Informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.
Israelul atacă Fâşia Gaza după invazia din 7 octombrie a militanţilor palestinieni din Hamas şi din alte grupări pe teritoriul israelian, în cursul căreia au fost ucişi circa 1200 de oameni, majoritatea civili, şi au fost răpiţi circa 250.
Riposta israeliană include bombardamente asupra localităţilor şi zonelor rezidenţiale din Gaza. Israelul a fost criticat chiar de aliaţi cum ar fi Statele Unite pentru intensitatea operaţiunilor militare, care au făcut multe victime în rândul populaţiei palestiniene.
Israelienii susţin că urmăresc să distrugă Hamas şi să elibereze ostaticii aflaţi încă în Gaza. Israelul acuză luptătorii Hamas că folosesc civilii ca scuturi şi deţin instalaţii militare, depozite de armament şi centre de comandă în zone rezidenţiale. În cursul celor cinci luni de război, au fost publicate mai multe fotografii şi filmări ale unor astfel de instalaţii.
Israelul consideră necesar să distrugă o reţea de tuneluri de câteva sute de kilometri lungime construite de Hamas şi buncăre amplasate de multe ori sub unităţi civile cum ar fi spitalele.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
X🤔🤔🤔 30 de miliarde sau milioane ?
-
Tunelurile alea erau scumpe…